Social-Cultură
TRADIȚIE – ÎMPĂNATUL BOULUI în Mănăstirea | Fetele din sat au stăpânit boul împodobit – FOTO/VIDEO

Publicat acum
6 anipe

În duminica de Rusalii, în localitatea Mănăstirea din comuna clujeană Mica are loc ”împănatul boului”, o tradiție transmisă din generație în generație și păstrată cu sfințenie în fiecare an.
”Împănatul boului” începe la scurt timp după ce sătenii ies de la biserică, de la slujba de Rusalii. Un bou este împodobit cu ghirlande de flori, în timp ce fetele nemăritate din comună sunt îmbrăcate în straie populare. Apoi – în aplauzele mulțimii – boul este condus pe ulița satului de către fetele care îl țin de cunună. Nu lipsesc nici flăcăii din sat care dau și ei o mână de ajutor atunci când boul este nărăvaș. Conform tradiției, fetele care reușesc să stăpânească boul, chiar și doar pentru câteva clipe, se vor mărita în anul următor.
De asemenea, mai mulți tineri din sat – costumați în draci – sunt udați de localnici cu găleți cu apă. Bătrânii locului spun că obiceiul are o semnficaţie agrară cu scopul de a aduce ploile şi de a asigura fertilitatea solului şi prosperitatea recoltelor.
Tradiţia ”împănatului boului” se păstrează de sute de ani şi se transmite din generaţie în generaţie, fiind organizată de Primăria comunei Mica. Acesta se ține și în alte câteva localități din apropiere: Batin, Fizeşu Gherlii și Mintiu Gherlii.
În ciuda temperaturilor crescute de afară, la sărbătoare a participat toată suflarea satului Mănăstirea, alături de numeroși curioși din Dej și împrejurimi.
Vezi o GALERIE FOTO de la eveniment pe pagina de facebook Dej24.ro.
Citește și:
Dejul se pregătește să rămână fără apă | Bazine amplasate în cartierele orașului, apă potabilă în școli și la spital
Cum s-au împărțit voturile, ce județe a câștigat Nicușor Dan și în ce județe s-a impus George Simion | GRAFIC
Dej | Rezultate OFICIALE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 – turul 2 | Nicușor Dan, aproape 10.000 voturi!