Ştiri din zonă
Traficanţii de droguri din județele Cluj și Alba, condamnați la închisoare! Vindeau „tricouri albe”, „albeaţă”, „crocodil” sau „zecică”
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin Cociș11 persoane din Alba şi Cluj, care făceau parte dintr-o grupare de traficanţi de droguri şi produse psihoactive (etnobotanice), au fost condamnate definitiv la închisoare cu executare de către Curtea de Apel Alba Iulia.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată în ianuarie 2015, iar prima decizie în dosar a fost luată în data de 10 aprilie 2018. O parte dintre aceştia, respectiv DIICOT au formulat apel, iar sentinţa đefinitivă a fost pronunţată în 12 februarie 2020.
Membrii grupării vindeau canabis şi etnobotanice la sute de tineri din cele două judeţe, în special în oraşe din zona Munţilor Apuseni, dar şi la Alba Iulia, în Turda şi Cluj-Napoca.
La Turda, percheziţia a avut loc la domiciliul unui cunoscut interlop local, Urcan Alin, care a fost, de altfel, unul dintre liderii traficanţilor, scrie Adevărul. Gruparea a fost destructurată în octombrie 2014. Procurori şi poliţişti au efectuat, la momentul respectiv, 11 percheziţii în Alba şi Cluj, iar 11 persoane au fost arestate preventiv. A fost ridicată cantitatea de aproape 3 kilograme de substanţe interzise şi au fost identificaţi peste 200 de consumatori.
Pedepsele definitive decise de instanţa de judecată sunt următoarele: Pătran Bogdan Vasile – 4 ani şi 7 luni de închisoare; Coman Mihai Paul – 1 an şi 6 luni de închisoare; David Rareş – 6 ani de închisoare; Mocean Ioana Aurora – 3 ani şi 7 luni de închisoare; Urcan Gheorghe Alin – 6 ani şi 7 luni de închisoare (liderul grupării); Popa Raul Traian – 2 ani şi 4 luni de închisoare; Popa Bogdan Marian – 1 an şi 4 luni de închisoare; Pop Flaviu Lucian – 1 an şi 3 luni de închisoare; Cheţan Sergiu Andrei – 5 ani şi 9 luni de închisoare; Moldovan Zoltan – 5 ani şi 10 luni de închisoare; Mocean Ioan Adrian – 1 an şi 3 luni de închisoare. În total, cei 11 inculpaţi au primit peste 40 de ani de închisoare în regim de detenţie.
La momentul audierilor de la DIICOT, în 2014, un alt inculpat, Ş. Samir Vasile, a recunoscut faptele şi a fost judecat în procedură simplificată, acesta fiind condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, inculpatul O. Călin, din Alba Iulia, a decedat în perioada în care dosarul era în faza de cercetare judecătorească.
Instanţa a mai dispus confiscarea cantităţilor de droguri şi de substanţe denumite generic ”etnobotanice”, care au făcut obiectul dosarului, rămase în urma analizelor de laborator, precum şi confiscarea obiectelor utilizate de inculpaţi la porţionarea substanţelor interzise, obiecte depuse la camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Alba (cântare electronice). Fiecare dintre cei 11 inculpaţi au fost obligaţia la plata de cheltuieli judiciare în favoarea statului de 11.000 de lei şi s-a dispus confiscarea a circa 18.000 de lei şi 1.100 de euro de la 5 inculpaţi.
Din cei 200 de consumatori identificaţi, o mare parte erau la data faptelor studenţi la centrul universitar din Cluj, iar unii dintre aceştia au relatat în calitate de martori efectele negative ale acestor substanţe asupra memoriei şi a intelectului. Din discuţiile purtate între traficanți sau cu alte persoane rezultă că aceștia cunoşteau împrejurarea că activităţile lor sunt ilegale, întrucât discutau codificat despre substanţe denumindu-le „tricouri albe”, „albeaţă”, „crocodil”, „zecică”.
De asemenea, discutau cu clienţii despre locurile de întâlnire din cele trei localităţi menţionate, locaţii care coincid cu cele indicate de martori, precum şi despre preţul substanţelor care de asemenea sunt identice cu cele menţionate de martori. Cu toate că inculpaţii au negat că desfăşurau activităţile infracţionale împreună, convorbirile telefonice au reliefat legăturile dintre aceştia. De exemplu, dintr-o convorbire purtată între doi dintre condamnaţi instanţa a constatat că aceştia foloseau un limbaj codificat – exemplu: ”cum pot intra în posesia lucrului?”, ”mă poţi rezolva?”.