Ştiri din zonă
Tragedie de Crăciun în județul vecin, doi tineri au murit într-un teribil accident – FOTO/VIDEO
Publicat acum
2 lunipe

Un accident mortal a avut loc azi-dimineață, pe DN17, în Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că, într-o curbă, un tânăr de 20 de ani, din Tiha Bârgăului, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, la volanul căruia era o tânără de 20 de ani din Mureșenii Bârgăului.
Din nefericire, în urma accidentului, șoferiţa care circula regulamentar a murit, la fel şi un pasager de 22 de ani, aflat în autoturismul condus de tânărul care a intrat pe contrasens. A scăpat cu viață doar șoferul care ar fi provocat accidentul. Grav rănit, el a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc tragedia.



Citește și:

Șoferul care a intrat cu mașina într-un stâlp, la Gherla, era drogat. Polițiștii l-au reținut

Rupt de beat, a condus un tractor neînmatriculat prin Chiuiești. Nefiind la prima faptă, a fost arestat

”Jackpot” la Dej. A rămas fără permis, certificat și plăcuțe + amendă privind transportul în regim de taxi












