Naţional
Transportatorii au anulat protestul anunțat pentru astăzi şi au solicitat o întâlnire de urgenţă cu premierul Viorica Dăncilă
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișConfederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat că a anulat protestul programat joi dimineaţa în toată ţara şi i-a solicitat o întrevedere premierului Viorica Dăncilă în care să îi prezinte situaţia.
„Niciun membru COTAR nu va ieşi mâine la protestul anunţat, considerând că cetăţenii României care beneficiază de transportul rutier de persoane nu trebuie să sufere din cauza încercărilor ministrului Transporturilor de a distruge firmele din acest domeniu care au capital românesc. Decizia referitoare la stabilirea acţiunilor ulterioare va fi luată după răspunsul pe care-l va da premierul Viorica Dăncilă”, se scrie într-un comunicat de presă transmis miercuri seara de COTAR.
De asemenea, membrii COTAR din toată ţara susţin că aşteaptă întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, pentru a lua o decizie în privinţa viitoarelor proteste.
„Am trimis astăzi o adresă către premierul Viorica Dăncilă, pentru detensionarea situaţiei. I-am propus doamnei Prim Ministru o întâlnire cu transportatorii rutieri de persoane, pentru a-i explica ce se întâmplă cu noi şi ce nemulţumiri avem în legătură cu Ministrul Transporturilor. Trebuie să avem respectul cuvenit faţă de cetăţenii care au plătit abonamente şi bilete, care nu pot înţelege ce a făcut domnul ministru, astfel încât tot pe noi ne vor blama, dacă întrerupem transportul în toată ţara. În urma discuţiilor cu doamna Viorica Dăncilă, vom anunţa din timp un eventual protest, astfel încât să nu deranjăm cetăţenii şi pe cei care plătesc abonamente şi bilete. Oamenii nu vor înţelege, dacă noi oprim transportul mâine, că există un ministru care vrea să distrugă transportul de persoane cu capital românesc”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.
Transportatorii susţin că nemulţumirile lor au pornit de la iniţiativa ministrului Transporturilor, Lucian Şova, care vrea, prin proiectul de Ordin de ministru pentru modificarea regulilor de atribuire a licenţelor de transport rutier de persoane, să schimbe regulile jocului în timpul jocului.
„Nu a făcut niciun efort pentru a elimina pirateria din acest domeniu, dar face toate demersurile pentru a elimina transportatorii care funcţionează legal, în condiţiile actuale ale pieţei, deşi toţi au câştigat licitaţiile respectând condiţiile impuse de lege. Nu înseamnă decât a aduce pe altcineva în locul celor care au investit deja în parcurile auto actuale. Domnia sa este promotorul activităţii neautorizate, nelicenţiate din România, este cel care a creat haos pe piaţa de transport persoane, prin introducerea sintagmelor «în mod repetat» şi în «în mod permanent» în Legea 38/2003, în anul 2015”, se susţine în comunicatul COTAR.
De asemenea, membrii COTAR susţin că argumentele ministrului Transporturilor apar doar ca justificări de suprafaţă, fără a avea profunzime. Lucian Şova argumentează că ar fi presat să adopte unele modificări legislative, pe de o parte, de Consiliul Concurenţei, iar, pe de altă parte, de Consiliul Europei.
„Este, într-adevar, în atributul Ministerului să asigure condiţiile unui mediu concurenţial normal în activitatea de transport rutier, iar acest lucru era necesar a se fi realizat şi până acum, potrivit dispozitiilor OG 27/2011, însă această necesitate a existat şi există în legislaţia care reglemetează activitatea de transport, iar piaţa de transport este aşezată în prezent şi apare ca stabilă, tocmai ţinându-se cont de această legislaţie şi respectând-o”, mai susţin reprezentanţii COTAR.
FOTO – Arhivă