Conectează-te cu noi

Eveniment

Tren rămas în gara din Dej, după ce s-a declanșat protestul angajaților CFR

Publicat acum

pe

Protestul declanșat de angajații CFR, azi-dimineață, a provocat întârzieri foarte mari ale trenurilor.

Peste 200 de trenuri au avut întârziere, unele de peste cinci ore. Este bilanțul grevei spontane de la CFR. Trenurile au rămas în gări sau pe traseu.

De exemplu, un tren a mers doar o stație, după care s-a oprit la Dej, unde se află și cinci ore mai târziu. ”Am plecat din Cluj la 9:35 și se presupunea că în seara aceasta trebuia să ajung acasă în Vaslui, undeva în jurul orei 19:50. Undeva la prima stație la care am oprit ni s-a spus că este o întârziere. Am fost anunțați doar că e o grevă spontană și ni s-a transmis că poate trecem Carpații cu bine”, a declarat o studentă care se află în tren pentru Libertatea, în jurul orei 14.30, când garnitura încă se afla în gara din Dej. Ea a spus că vagoanele sunt pline, fiind mulți studenți care, ca și ea, se întorceau acasă de sărbători.

”Ni s-a spus că putem să coborâm în gară, unde este un magazin și să ne luăm ce avem nevoie. În tren este cald, însă trenul este plin ochi, toată lumea se duce acasă de sărbători”, a mai povestit aceasta.

Ea a spus că a mai mulți călători care se aflau lângă ea au coborât din tren și au plecat să caute alte mijloace de transport. ”Mă gândeam și eu să fac același lucru, fie mă întorc la Cluj și o să iau mâine alt tren, fie o să caut ceva să iau chiar de aici ceva din Dej și să mă duc acasă”, a mai spus studenta.

Aproximativ 1.500 de angajați ai CFR au declanșat, luni dimineață, o grevă spontană, fiind nemulțumiți de înghețarea salariilor.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER