Ştiri din zonă
Trupa de teatru „Morgana“ a Penitenciarului Gherla, premiu pentru regie la Festivalul Multiart pentru Deţinuţi
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișSpectacolul „Selfie“, interpretat de opt deţinute ale Secţiei exterioare Cluj-Napoca din cadrul Penitenciarului Gherla, a obţinut premiul pentru regie, în cadrul Festivalului Multiart pentru Deţinuţi.
Spectacolul este realizat în parteneriat cu Teatrul Naţional Cluj-Napoca, iar regia şi scenariul îi aparţin Andreei Iacob.
„Scenariul este unul original, creat pe baza unor poveşti reale din viaţa femeilor din distribuţie, care participă la acest spectacol nu doar jucând, ci şi împărtăşind cu spectatorii fragmente, imagini şi stări din istoria familiilor lor. Astfel, spectacolul reuneşte, ca un puzzle, fire din viaţa bunicilor şi a copiilor acestor femei, poveşti-oglindă din trecutul şi din viitorul lor, care le oglindesc propriile vieţi“, spun reprezentanţii Penitenciarului Gherla.
Potrivit acestora, din 2009 se organizează proiecte în parteneriat cu teatrul Naţional din Cluj-Napoca prin care deţinute de la secţie exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla joacă în piese de teatru. Anul acesta, spectacolul „Selfie“ a fost o producţie a Teatrului Naţional Cluj-Napoca, unde au avut loc mai multe reprezentanţii.
Sursa – Adevarul.ro