Ştiri din zonă
”Turnat“ de un concetățean, un bărbat din Braniștea a fost amendat pentru că a aruncat gunoaie
Publicat acum
2 anipe
Un bărbat din localitatea Braniștea a fost amendat după ce un localnic l-a surprins aruncând gunoaie pe o pășune din localitate.
„Susținem și încurajăm spiritul civic al cetățenilor din județul Bistrița-Năsăud!
Un cetățean de bună credință din Braniștea a surprins un concetățean care a abandona deșeuri la marginea pășunii din localitatea Braniștea și a sesizat Postul de Poliție din localitate. Pe baza cercetării faptelor suprinse, numitului S.Ș. i s-a aplicat o amendă pentru depozitări necontrolate de deșeuri.
Felicităm atât pe cetățeanul care a făcut sesizarea către autoritățile publice locale, cât și pe polițiștii din localitate, care au răspuns ferm și prompt la această sesizare și au sancționat cetățeanul lipsit de respect și de bun simț.
Fără implicarea noastră, a tuturor, în prevenirea și combaterea abandonului de deșeuri în natură, nu vom reuși să îndreptăm această problemă, schimbând obișnuința unor cetățeni de a arunca deșeurile în natură. Suntem responsabili cu toții de viitorul pe care-l lăsăm copiilor noștri.
Acceptă și tu provocarea noastră – hai să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!”, se arată într-un comunicat al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
foto: arhivă