Ştiri din zonă
UBB Cluj, pe primul loc în România
Publicat acum
4 anipe
Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) ocupă prima poziţie în topul universităţilor din România, respectiv locul 595 în Clasamentul Mondial al Universităţilor – Round University Ranking (RUR).
”Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca ocupă prima poziţie în ţară şi este pe locul 595 la nivel internaţional în rankingul RUR (https://roundranking.com/), acreditat de IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence (https://ireg-observatory.org/en/) şi inclus în Metarankingul Universitar, dat publicităţii marţi, 27 aprilie 2021”, se arată într-un comunicat trimis de UBB.
Conform sursei citate, rankingul RUR include 1.150 universităţi din 85 de ţări ale lumii (din cele aproximativ 30.000 de instituţii de învăţământ superior existente în lume) şi utilizează 20 de indicatori academici distribuiţi în patru categorii: (1) educaţie (predare); (2) cercetare ştiinţifică; (3) diversitate internaţională şi (4) sustenabilitate financiară.
”Mă bucur să văd performanţa foarte bună a universităţii noastre şi în acest ranking, mai ales că analiza academică este una complexă (educaţie/cercetare/relaţii internaţionale), este dublată de indicatori administrativ-financiari riguroşi (sustenabilitate financiară), iar rezultatul ştiinţific se bazează pe sistemul performant Web of Science (prin Clarivate Analytics). Dincolo de rolul principal de diagnoză academică pe care îl au acest rankinguri, pentru a susţine apoi politici academice bazate pe dovezi, reamintesc în acest context elevilor că UBB, alături de alte universităţi de prestigiu din ţară, poate fi o alternativă excelentă, prin raporturi calitate/costuri, la universităţile din străinătate, ei putându-se forma aici ca buni specialişti şi buni cetăţeni, într-un context caracterizat în aceste universităţi şi de mobilităţi şi colaborări internaţionale numeroase”, a declarat rectorul UBB, Daniel David.