Ştiri din zonă
ACCIDENT în Bonțida. Șoferiță din Dej, implicată – FOTO

Publicat acum
6 anipe

Un accident de circulație a avut loc în această după-amiază, puțin înainte de ora 14, în localitatea clujeană Bonțida.
Din primele informații, două autovehicule sunt implicate în accident. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Avram Iancu” Cluj.
Se pare că un conducător auto în vârstă de 79 de ani, din Hunedoara, nu ar fi păstrat distanța de siguranță în mers și a intrat în coliziune cu autovehiculul din fața sa, condus de o femeie în vârstă de 30 de ani din municipiul Dej.
Două persoane – aflate în autoturismul care a provocat accidentul – au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Conform ISU Cluj, nu au fost necesare operațiuni de descarcerare, pompierii doar asigurând măsurile de siguranță a salvatorilor și a victimelor pe timpul acordării asistenței medicale de urgență.

Citește și:
Dejul se alătură, din nou, ”Zilei Curățeniei Naționale”. Voluntarii, așteptați să pună umărul la curățarea orașului
Heisterkamp Transport România SRL – Un deceniu de excelență pe piața locală, alături de TETAROM I
Îmbunătățirea echipamentului sportiv pe care orice fotbalist profesionist ar trebui să o ia în calcul