Eveniment
ACCIDENT în Fizeșu Gherlii. Două persoane au ajuns la spital după o intrare pe contrasens – FOTO
Publicat acum
4 anipe
Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp, în jurul orei 09:30, pe DJ 109C, în localitatea Fizeșu Gherlii.
Din primele informații, două autovehicule sunt implicate. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, un echipaj SMURD, două ambulanțe, dar și polițiștii.
ACTUALIZARE: ”Un conducător auto, în vârstă de 75 de ani, care se deplasa înspre municipiul Gherla, la un moment dat ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 66 de ani. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negativ”, a transmis IPJ Cluj.
Bărbatul de 75 de ani şi un alt pasager au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
“Pompierii au găsit două autoturisme avariate, dintre care unul ieșit în afara părții carosabile, și doi ocupanți blocați în acestea. S-a acționat imediat pentru deblocarea portierelor și extragerea victimelor, folosind accesoriile speciale, astfel încât să nu fie agravate posibilele leziuni suferite. Cele două persoane au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ pentru a fi transportate la spital. De asemenea, un al treilea bărbat a fost consultat și transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Toți erau conștienți și cooperanți”, a informat ISU Cluj.