Ştiri din zonă
ACCIDENT pe varianta Apahida-Cluj. Două persoane au fost duse la spital – FOTO
Publicat acum
5 anipe
Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp, în jurul orei 14:10, pe varianta Apahida-Cluj.
Din primele informații, două autovehicule sunt implicate în accident. În urma apelului la 112, la fața locului intervin pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Avram Iancu” Cluj, echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii.
Se pare că două persoane sunt rănite.
ACTUALIZARE: ”Conform primelor informații, un conducător auto în vârstă de 47 de ani, din sat Doba, județul Satu Mare, la efectuarea unui viraj la stânga spre un drum local, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus din sens opus de către un sofer de 19 ani, din comuna Luna, și a intrat în coliziune cu acesta. Cei doi conducători auto au fost transportați la spital. Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, transmite IPJ Cluj.
”O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au fost alertate în jurul orei 14.10 ca urmare a unui eveniment rutier pe varianta estică de ocolire a municipiului. Pompierii sosiți la locul evenimentului au găsit două autoturisme avariate, dintre care unul răsturnat pe o parte în canalul de colectare a apelor pluviale de pe marginea părții carosabile. Ocupanții autoturismelor erau ieșiți din acestea la sosirea echipajelor de intervenție. Doi bărbați cu vârste de 19 și 47 de ani au fost consultați de către echipajele SMURD și SAJ și au fost transportați la spital, conștienți și cooperanți”, a anunțat și ISU Cluj.