Eveniment
Tânăr mort după ce a fost surprins sub un mal de pământ, în Sic – FOTO/VIDEO
Publicat acum
2 anipe
Un apel la 112 a anunțat în urmă cu puțin timp, în jurul orei 15:20, că un bărbat este surprins sub un mal de pământ prăbușit, în localitatea Sic.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej și Detașamentului 1 Cluj-Napoca, mai multe echipaje medicale, dar și polițiștii. În sprijin a fost solicitat elicopterul SMURD din Punctul de Operare Aeromedicală Jibou.
”Salvatorii acționează cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială cu container multirisc, două echipaje SMURD și un elicopter SMURD”, a precizat ISU Cluj.
ACTUALIZARE: După mai bine de două ore de eforturi susținute, pompierii au reușit să scoată bărbatul, în vârstă de aproximativ 20 de ani, de la o adâncime de aproximativ 3 metri. Din păcate, acesta prezenta semne incompatibile cu viața, fără posibilitatea de a fi aplicate manevre de resuscitare.