Eveniment
Fraudă la vot? Poliția din Dej a fost sesizată! – VIDEO
Publicat acum
4 anipe
Polițiștii muncipiului Dej au fost sesizați despre faptul că o persoană căreia i s-a interzis exercitarea dreptului de vot, a votat pe o listă suplimentară.
Oamenii legii din Dej urmează să verifice sesizarea. Sunt efectuate cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Până în prezent, la nivelul județului Cluj nu s-au înregistrat incidente deosebite de ordine publică, de natură să afecteze desfășurarea procesului electoral.
Au fost înregistrate 25 de semnalări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. În urma verificărilor efectuate până la acest moment, 17 dintre acestea nu se confirmă, iar 6 sunt în curs de soluționare.
Pentru a preveni posibile evenimente negative, vă recomandăm respectarea legislației electorale, a regulilor de conviețuire socială, precum și a celor privind combaterea răspândirii virusului SARS-COV-2.