Eveniment
INCENDIU la o casă din Cășeiu. O tânără a fost dusă la spital – FOTO/VIDEO
Publicat acum
2 anipe

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, la o casă din localitatea Cășeiu.
În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dej, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD
”Incendiul se manifestă la o cameră și la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. O femeie care prezintă un atac de panică a fost preluată de către echipajul SMURD și va fi cel mai probabil transportată la spital”, a precizat ISU Cluj.
ACTUALIZARE: Pompierii dejeni au finalizat intervenția de la Cășeiu în jurul orei 00:00.
”Tânăra de 17 ani, care a suferit un atac de panică, a fost transportată la spital. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, la două camere din interior și la acoperiș. Astfel, au fost distruse bunurile aflate în cele două camere. De asemenea, a fost cuprinsă de flăcări și o terasă. Pe de altă parte, pompierii au reușit să protejeze două cabane din lemn situate în imediata apropiere. Trebuie menționat faptul că accesul forțelor ISU în zonă s-a făcut cu mare dificultate. Cauza probabilă de la care a izbucnit incendiul este în curs de cercetare”, a revenit ISU Cluj.
Citește și:

A rămas fără permis după o manevră făcută sub ochii polițiștilor din Dej. Oamenii legii au pornit imediat după el – VIDEO

Mașină sub sechestru, găsită la Dej, în cadrul unei noi acțiuni BLITZ. Zeci de testări cu etilotestul, surpriză la rezultate

Tineri din Cășeiu, după gratii! Au fost prinși în trafic, într-o mașină. Pentru ce fapte au fost condamnați












