Eveniment
Un TIR a luat FOC în apropiere de DEJ. Traficul a fost paralizat – FOTO/VIDEO

Publicat acum
10 anipe
Un TIR a luat foc astăzi, în jurul orei 15:30, pe DN1C, între localitățile Câțcău și Căpâlna, la fața locului intervenind pompierii din Dej.
În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii.
Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent la nivelul cabinei unui TIR înmatriculat în Slovenia și parțial la încărcătura acestuia. Potrivit primelor informații, acesta se deplasa dinspre Baia Mare spre Dej și transporta hârtie.
Circulația în zonă a fost blocată pe o perioadă de aproximativ 30 de minute, iar momentan circulația în zonă se desfășoară cu dificultate pe un singur sens.
Din fericire, în urma acestui incendiu nu s-au semnalat victime, ci doar pagube materiale.
Pompierii urmează acum să stabilească circumstanțele exacte care au dus la producerea incendiului.
INFOTRAFIC ora 15:45 – Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unui autotren (încărcat cu hârtie) care a luat foc pe partea carosabilă, circulația rutieră pe DN1C Dej – Baia Mare este întreruptă pe ambele sensuri în zona localității clujene Câțcău. Nu s-au înregistrat victime.
INFOTRAFIC ora 16:10 – Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în județul Cluj, circulația rutieră pe DN1C Dej – Baia Mare s-a reluat, pe un fir alternativ. Din cauza unui autotren (încărcat cu hârtie) care a luat foc pe partea carosabilă, traficul fusese pentru puțin timp întrerupt pe ambele sensuri în zona localității Câțcău.
Citește și:
Șofer din Gâlgău, aflat sub aburii alcoolului, oprit în Fodora. A refuzat prelevarea probelor
Noapte fierbinte, pe bani, între un polițist din Cluj și o femeie. De ce dimineață au bătut la ușă colegii polițistului
SIMULARE | Câte posturi din Primăria Dej ar trebui reduse. VEZI situația comunelor din apropiere