Ştiri din zonă
Un autotren condus de un bărbat din Aluniș a intrat într-o casă – FOTO/VIDEO
Publicat acum
2 anipe
Un autotren condus de un șofer din Aluniș a fost implicat într-un accident petrecut pe DJ151D, în localitatea Crăciunești, județul Mureș.
Din primele informații, șoferul în vârstă de 49 de ani, din localitatea clujeană Aluniș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un gard, iar ulterior cu un imobil. Se pare că autotrenul ar aparține unei firme din Dej.
Conducătorul autotrenului – care nu era încărcat – a fost asistat medical de echipajele sosite la fața locului. Acesta a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În casa distrusă de TIR se aflau mai multe persoane, însă din fericire nimeni nu a fost rănit. Cu toate acestea, clădirea a fost grav avariată.