Eveniment
Un bărbat din Cuzdrioara a provocat un accident în județul Bistrița-Năsăud – FOTO
Publicat acum
6 anipe

Un accident de circulație, provocat de un bărbat din Cuzdrioara, a avut loc ieri după-amiază, pe DN17C, în localitatea bistrițeană Salva.
Din primele informații, șoferul unui autoturism care circula dinspre Salva înspre Nimigea – un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Cuzdrioara – nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a izbit de un autoturism parcat în afara drumului.
În urma impactului, autoturismul parcat a ricoșat, fiind rănite trei persoane care se aflau pe banca din fața locuinței (două femei de 64 și 27 de ani și un bărbat de 60 de ani, din Salva).
Conducătorul auto din Cuzdrioara a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
Citește și:

Șeful Secției 5 Poliție Rurală Dej, implicat într-un accident în Răscruci. De ce a fost sancționat de colegii săi

A făcut accident la Câțcău și s-a făcut nevăzut. Polițiștii din Dej l-au reținut, iar apoi a fost prezentat în fața magistraților

Cu sau fără jocuri de noroc în Dej? Primăria lansează consultare publică. Unde VOTEZI














