Ştiri din zonă
Un tânăr de 17 ani a încercat să se sinucidă cu arma de vânătoare a tatălui său
Publicat acum
4 anipe

Astăzi, polițiștii Postului de Poliție Comunal Rodna au fost sesizați prin Serviciul Unic de Urgență 112 cu privire la faptul că un tânăr este rănit.
Din primele informații, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 17 ani, din Rodna, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi încercat să se sinucidă folosind arma de vanatoare deținută legal la locuință de către tatăl său.
În urma intervenției echipajelor medicale s-a constatat necesară transportarea tânărului la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Citește și:

Șeful Secției 5 Poliție Rurală Dej, implicat într-un accident în Răscruci. De ce a fost sancționat de colegii săi

A făcut accident la Câțcău și s-a făcut nevăzut. Polițiștii din Dej l-au reținut, iar apoi a fost prezentat în fața magistraților

Cu sau fără jocuri de noroc în Dej? Primăria lansează consultare publică. Unde VOTEZI













