Ştiri din zonă
Un tânăr de 17 ani a murit într-un accident, în Bistrița-Năsăud – FOTO/VIDEO
Publicat acum
4 anipe
Un accident mortal a avut loc aseară, pe Drumul Național 17D, în localitatea bistrițeană Rodna. Un tânăr de 17 ani și-a pierdut viața.
Conform IPJ Bistrița, ”la locul evenimentului a fost găsit un autoturism avariat care a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. A fost identificat conducătorul autoturismului, un tânăr de 19 ani din Maieru, cât și trei pasageri, o tânără de 18 ani din Maieru, un tânăr de 22 de ani din Valea Borcutului și un tânăr de 17 ani din Parva.
Conducătorul auto, cât și cei doi pasageri de 18 și 22 de ani au suferit leziuni în urma accidentului, fiind necesară transportarea acestora la spital. Pentru tânărul de 17 ani din Parva, din păcate a fost constatat decesul la fața locului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”.
Polițiștii Serviciului Rutier au deschis în cauză un dosar penal cu privire la infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Cercetările urmează să stabilească cu exactitate cauzele și modul de producere a evenimentului rutier.