Eveniment
Un tânăr din Cuzdrioara circula prin Reteag cu un autoturism radiat
Publicat acum
2 anipe
Ieri, pe raza localității Reteag, pe Drumul Național 17, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe direcția Dej-Beclean.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind în vârstă de 19 ani, din Cuzdrioara, iar în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că autoturismul condus era radiat din circulație din aprilie 2022, de către autoritățile spaniole.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.