Ştiri din zonă
Un TIR a lovit o țeavă de gaz, în Cluj-Napoca. Pericol de explozie – FOTO
Publicat acum
3 anipe
Un accident de circulație a avut loc în această dimineață pe Calea Turzii din Cluj-Napoca, în apropierea Pieței Cipariu.
Din primele informații, șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului și a lovit o țeavă de gaz.
”O autospecială a asigurat măsuri de prevenire și stingerea incendiilor în urma avarierii unei conducte de distribuție a gazelor (…). Nu au fost persoane rănite în urma acestui eveniment, iar pompierii au oprit distribuirea gazului de pe conducta respectivă, limitând astfel scăpările de gaze. La fața locului intervine o echipă a distribuitorului de utilități pentru remedierea avariei.
De asemenea, s-au luat măsuri pentru stabilizarea autovehiculului ieșit în afara părții carosabile, până când acesta va putea fi înlăturat de acolo de către proprietar”, a informat ISU Cluj.
ACTUALIZARE: În urma accidentului de pe Calea Turzii, a fost avariat un branșament de gaz simplu, cu un diametru de aproximativ 4-5 cm. Scăpările de gaze au fost oprite imediat ce pompierii au ajuns la fața locului, prin închiderea robinetului rețelei de distribuție.
”În momentul sosirii echipei de reparații a distribuitorului de utilități, s-a constatat că există posibilitatea ca avaria să existe și la porțiunea din branșament care este îngropată în pământ, însă aceasta porțiune nu este momentan accesibilă deoarece este exact sub camionul avariat, încărcat cu cherestea. Autovehiculul a ajuns într-o poziție instabilă, drept pentru care a fost sprijinit cu popi hidraulici și este descărcat în aceste momente de pompieri și proprietar. Urmează îndepărtarea lui din poziția respectivă și efectuarea evaluării porțiunii de branșament care nu a fost accesibilă până acum”, a mai precizat ISU Cluj.