Ştiri din zonă
UNTOLD 2017, LA FINAL! Bilanțul forțelor de ordine: Peste 1.700 de persoane au avut nevoie de asistență medicală, iar amenzile au depășit 92.000 de lei
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișÎn urma analizării situaţiei operative înregistrate pe durata festivalului UNTOLD 2017, a rezultat că nu au fost raportate incidente majore de natură să afecteze grav liniştea şi ordinea publică.
Forţele de poliţie şi jandarmerie au aplicat 141 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 92.937 lei și 20 avertismente scrise. De asemenea, au fost înregistrate 45 sesizări privind săvârşirea unor fapte penale. În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea unităţilor de Parchet competente.
În domeniul situaţiilor de urgenţă, 1716 persoane au primit îngrijiri de prim-ajutor şi asistenţă medicală în spitalul mobil, în punctele fixe pentru prim-ajutor şi prin intermediul celor 11 echipe mobile de paramedici, ce patrulează în toate locaţiile unde au loc activităţi ale festivalului.
În 44 cazuri s-a impus transportul persoanelor la spital, afecțiunile înregistrate în general au fost remediate pe loc.
Nu au fost sesizate situații care să impună intervenția patrulelor mobile de prevenire și stingere a incendiilor din perimetrul festivalului, pe durata desfășurării acestuia.
Asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică a implicat angrenarea a peste 1200 de jandarmi, polițiști, pompieri și piloți ai Unității Speciale de Aviație Cluj-Napoca.
FOTO – Arhivă