Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

UNTOLD continuă investițiile în comunitatea clujeană! Peste 45 milioane de euro rămân în Cluj-Napoca

Publicat acum

pe

Porțile celei de-a cincea ediții UNTOLD abia s-au închis, însă magia festivalului se resimte în oraș. Din cei peste 372.000 de participanți cât au fost în acest an în toate cele 4 zile, unii dintre ei mai pot fi văzuți încă pe străzile orașului Cluj-Napoca. Organizatorii estimează că din total participanților, 20% sunt din județul Cluj, 20 % din străinătate, iar restul de 60% venind din toată România. Și anul acesta, au fost prezenți participanți din peste 100 de țări ca Anglia, Olanda, Franța, Belgia, Austria, Polonia, Ungaria, până la țări exotice cum ar fi Argentina, Brazilia, India, China.

La o prima estimare, din cei peste 370.000 de participanți, cei 300.000 veniți din afara Clujului au cheltuit fiecare în medie, în cele 4 zile, cel puțin 150 euro, pe cazare, transport, restaurante, terase, cumpărături, vizite la muzee etc. La un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea clujeana, de peste 45 milioane euro. Acești bani se vor regăsi apoi în impozite și taxe locale, dar și în încasări pentru business-urile locale sau pentru oamenii care au profitat de numărul mare de turiști prezenți, punându-și apartamentele sau casele la închiriat.

Bineînțeles Cluj-Napoca și România au câștigat mult mai mult la capitolul imagine. Se scrie și se vorbește la superlativ în toata lumea, iar tot participanții străini intervievați declară că și-au schimbat total părerea despre România și că au fost impresionați de  ospitalitatea clujenilor. Bugetul festivalului, pentru ediția aniversară, a depășit suma de 16 milioane de EUR.

Investiții de peste 1,3 milioane RON în inima orașului Cluj-Napoca

Atenția organizatorilor UNTOLD asupra comunității dar și a investițiilor în oraș, continuă și după festival. Ca în fiecare an, organizatorii au pus rapid în practică un plan de acțiuni, menit să pună în valoare zona din centrul orașului unde își desfășoară activitatea festivalul. Mai mult decât atât, organizatorii își doresc să fie un exemplu pentru comunitate și își asumă că, pe lângă lucrările de reamenajare a Parcului Central, pe o suprafață de 10.000 mp, necesare în urma folosirii parcului în cele 4 zile, să facă și o extra-investiție în înfrumusețarea a altor peste 50.000 mp din parc, suprafață folosită, an de an, de întreaga comunitate.

Astfel că, în urma evaluărilor realizate alături de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, UNTOLD își asumă să reamenajeze peste 60.000 de mp din parc, investiție care se ridică la suma totală de peste 1 milion de RON. Aceste lucrări sunt schimbarea unor porțiuni de gazon, supraînsămânțare, toaletare vegetație și până la amenajări peisagistice. Lucrările au fost deja începute, urmând a fi realizate până la finele lunii august 2019. Pentru a reda clujenilor parcul în cel mai scurt timp, au fost contractate, în paralel, mai multe firme specializate care se ocupa deja de lucrări.

Pe lângă acestea, festivalul UNTOLD caută permanent idei menite să ajute la înfrumusețarea parcului, cum ar fi realizarea de mobilier urban în jurul lacului, un exemplu concret fiind Foișorul, care va rămâne amenajat și decorat și peste an. Și pentru Cluj Arena, organizatorii UNTOLD și-au asumat să contribuie la păstrarea în condiții optime a gazonului, cu atât mai mult cu cât UNTOLD susține echipa de fotbal U Cluj. Deja a fost început procesul de înlocuire a porțiunilor de gazon afectate în urma festivalului cât și a altor zone din teren, afectate în urma exploatării uzuale de peste an sau unde gazonul era deja bolnav, urmând ca în maxim 1 săptămână lucrările să fie finalizate. Suma pe care o va cheltui UNTOLD în acest sens este de peste 370.000 RON. Pe lângă lucrările de la gazon care au început încă de luni dimineață, odată cu eliberarea suprafeței de joc, organizatorii vor evalua alături de managementul Cluj Arena și eventualele deteriorări survenite în afara terenului de joc, urmând ca toate cheltuielile rezultate, să fie acoperite integral de către UNTOLD, la fel ca și în anii precedenți.

Contribuția UNTOLD pentru Spitalul de Copii

Pe lângă toate aceste investiții ce vor fi realizate în perimetrul de desfășurare al festivalului, UNTOLD va continua să contribuie la dezvoltarea comunității, un prim exemplu fiind implicarea în îmbunătățirea condițiilor de spitalizare a copiilor, din cadrul Spitalul de Copii Cluj-Napoca. Participanții la festival au ocazia anul acesta să fie eroi ai copiilor, donând banii rămași pe brățara de festival, fie la plecare din festival, fie online (în aplicație sau pe site-ul festivalului), până vineri, 10 august 2019. Aceștia au demonstrat și de această dată că sunt cei mai frumoși fani pe care îi poate avea un festival, până în prezent fiind donați peste 21.000 RON, urmând ca suma finală, alături de alte contribuții ale UNTOLD, să fie folosită integral pentru nevoile spitalului mai sus amintit. Această acțiune vine să continue povestea începută de UNTOLD alături de cunoscutul jurnalist clujean, Tudor Runcanu, care, în urmă cu 2 luni, trecând printr-o situație nefericită, a tras un semnal de alarmă emoționant, pe pagina lui de facebook, cu privire la lipsa aerului condiționat din Spitalul de Copii, dar și a altor neajunsuri.

Organizatorii festivalului au rezonat foarte rapid cu mesajul lui Tudor, amplasând până la finele lunii iulie, 16 aparate de aer condiționat și urmând ca până la finele lunii august să instaleze încă aproximativ 25 de aparate, în toate clădirile în care își desfășoară activitatea Spitalul de Copii Cluj-Napoca. Investiția totală este evaluată la peste 30.000 EUR. Pe lângă aceste acțiuni punctuale, organizatorii festivalului vor continua să acorde o atenție sporită spitalului din vecinătate, aflându-se deja în discuții și cu alți parteneri și ONG-uri, pentru a demara un plan de acțiuni și mai amplu, în perioada următoare.

Motivați de aceleași gânduri pentru copii aflați în spitale, UNTOLD a finalizat în 2019, alături de asociația Dăruiește Viață, și primele două camere sterile din Transilvania, la Clinica de Pediatrie Nr 5, secția de Oncologie. Investiția totală a fost de peste 100.000 euro, 20.000 euro fiind strânși din donațiile participanților la festival, restul de peste 80.000 fiind acoperit de către UNTOLD.

Tot ca o dovadă a implicării în comunitatea locală, UNTOLD continuă și în sezonul fotbalistic 2019-2020, să fie unul din sponsorii principali ai echipei U Cluj, susținându-i mai departe în lupta pentru calificarea în Liga I.

La nivel național, sunt deja renumite campaniile BAC de 10, prin care toți cei care iau nota 10 la Bac, participă gratuit la UNTOLD, dar și campania BLOOD NETWORK. În acest an, campania de donare de sânge, a fost prezentă în toate centrele de transfuzie din țară, precum și în 9 din cele mai mari orașe din țară, prin caravana mobilă. Rezultatele din acest an au fost extraordinare, sângele donat  salvând sau urmând să salveze, peste 5000 de vieți.

Cea de-a 5- a ediție a festivalului UNTOLD a avut loc în perioada 1-4 august 2019, și a adus peste 200 de artiști, dintre care cei mai așteptați au fost Robbie Williams, Armin van Buuren, Martin Garrix, Dimitri Vegas&Like Mike, Steve Aoki. Fanii festivalului se pot înregistra deja pe untold.com, pentru a fi primii care vor putea cumpăra abonamente la preț special pentru ediția din anul 2020.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER