Ştiri din zonă
UPU-SMURD Cluj reclamă vechimea ambulanţelor şi a aparaturii! Un pacient nu a putut fi preluat deoarece cădea uşa maşinii
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișConducerea UPU-SMURD Cluj a reclamat, marţi, vechimea ambulanţelor şi a aparaturii instalate, povestind, în acest context, despre situaţii hilare în care s-au găsit echipajele. La o intervenţie, un pacient nu a putut fi preluat de prima echipa trimisă deoarece cădea uşa ambulanţei, transmite Mediafax.
Medicul şef UPU-SMURD Cluj, Cristian Ursu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că cele mai multe problemele apar din cauza vechimii mijloacelor auto în momentul unei intervenţii.
”Cele mai mari probleme sunt legate de ambulanţele cu care lucrăm şi aparatura de pe ele, sunt ambulanţe vechi şi aparatură veche. Avem o ambulanţă de 11 ani care nu mai face faţă. Problemele apar când mergi la o intervenţie şi constaţi că ambulanţa nu mai trage şi ceri dispeceratului să trimită alta sau când ajungi la caz şi se defectează ambulanţa cu un pacient în stare critică în maşină. Au fost situaţii de acest fel şi de fiecare dată am fost nevoiţi să solicităm un alt echipaj pentru a prelua pacientul. Au fost şi situaţii hilare, am cerut un alt echipaj pentru a ne prelua un pacient deoarece nu se mai închidea uşa de la ambulanţă şi exista riscul pierderii uşii până când ajungeam la finalul intervenţiei”, a spus Ursu.
Potrivit acestuia, pentru situaţiile critice contează fiecare secundă, iar pacienţii au de suferit în cazul în care o ambulanţă SMURD nu mai ajunge din cauza problemelor tehnice.
”Dispeceratul va căuta o altă resursă de intervenţie, pentru a o trimite, care există sau nu. Orice întârziere este în defavoarea pacientului”, a subliniat medicul şef al UPU-SMURD Cluj.
Şeful ISU Cluj, Ion Moldovan, a declarat, la rândul său, că din punctul de vedere al dotării cu ambulanţe şi tehnică de intervenţie ”60% din parcul de tehnică auto este depăşit, având norma de casare depăşită”.
”La ambulanţe stăm cel mai prost, avem o singură ambulanţă cu vechime de 6 ani în intevenţie, restul sunt de la 7 ani în sus. Se strică frecvent, au fost ambulanţe stricate, nu am avut bani să le reparăm şi, astfel, au fost zone din judeţ care nu au mai fost acoperite”, a spus Moldovan.
Parcul auto al SMURD Cluj cuprinde 15 autospeciale de intervenţie SMURD de diverse tipuri.
Sursa – Mediafax