Naţional
Vaccinarea anti-COVID, doar la medicii de familie, din iulie. Vouchere de 100 de lei pentru cei care se imunizează
Publicat acum
3 anipe
Vaccinarea anti-COVID se va face doar în cabinetele medicilor de familie, începând cu 1 iulie 2022, a anunțat Ministerul Sănătății. Măsura a fost adoptată astăzi în ședința de Guvern.
”Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare beneficiază de o alocaţie de hrană, în valoare totală de 100 lei, sub forma tichetelor de masă pe suport electronic, care se achiziţionează de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi se distribuie centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie, ambulatoriilor de specialitate sau autorităţilor publice locale”, conform unui comunicat de presă al Guvernului.
Ordonanța de urgență adoptată astăzi prevede mai multe măsuri legate de sistemul de sănătate.
Astfel, medicii de familie şi medicii din ambulatoriu pot acorda în continuare consultaţii medicale la distanţă pentru pacienţii cu afecţiuni cronice şi boli cu potenţial endemo-epidemic.