Social-Cultură
Varză a la Dej sau cum se „gâtuie” traficul când ies elevii de la școală – VIDEO
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișConducătorii auto care au de trecut prin centrul municipiului Dej în momentul în care elevii ies de la școală trebuie să se înarmeze cu multă răbdare și nervi de oțel deoarece zilnic se circulă bară la bară.
Părinții extrem de protectivi față de odraslele lor staționează cu autoturismele, de multe ori chiar în mijlocul drumului, în fața Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Dej, pe strada Avram Iancu, iar zilnic se formează ambuteiaje care pun la grea încercare nervii șoferilor. De multe ori, aceștia trebuie să aștepte minute bune până ”ăl mic” iese de la școală și se urcă în autoturismul părinților.
De altfel, un cititor Dej24.ro ne-a semnalat că ieri, în jurul orei 14:00, în timp ce părinții își așteptau copiii să iasă de la școală, autoturismele erau staționate pe două rânduri, inclusiv pe trecerea pentru pietoni, circulația rutieră fiind pur și simplu „gâtuită” în această zonă.
Acesta ne-a trimis și câteva imagini video surprinse cu o cameră montată pe bordul autovehiculului.