Social-Cultură
Vernisajul expoziției ,,Melodie în culoare II”, la Muzeul Municipal Dej
Publicat acum
8 lunipe
Primăria Municipiului Dej, prin Muzeul Municipal Dej, organizează vineri, 22 martie 2024, ora 18:00, vernisajul expoziției Melodie în culoare II, expoziție sub semnătura artistului Daniel-Cristian Câmpeanu.
Expoziția este îngrijită de către inspector Loredana Gheorghiu și este găzduită în Sala de expoziție a Muzeului Municipal Dej, str. 1 Mai nr. 3.
Intrarea este GRATUITĂ.
Despre expoziția Melodie în culoare II prin cuvintele inspectorului de expoziție, Loredana Gheorghiu
Expoziția de față aduce în atenția publicului un model de artist în plin proces de autodescoperire și experimentare a mediilor și tehnicilor picturale, pentru care afirmația lui Thomas Merton – “Arta ne îngăduie să ne găsim pe noi înșine și să ne pierdem de noi în același timp“ definește în același timp motivația și actul artistic faptic.
Părintele Daniel-Cristian Câmpeanu slujește comunitatea creștin-ortodoxă de aproape 20 ani, ultimii aproape 6 ani în parohia Nima. Absolvent al Seminarului Teologic Cluj-Napoca, iar ulterior al Facultății de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, am fi tentați, prin prisma studiilor făcute, să asumăm că părintele și-a însușit de tânăr experiența artistică creatoare, prin studii de iconografie, restaurare-conservare sau patrimoniu, însă linia de studiu teologie pastorală nu a inclus astfel de programe, decât la nivel minimal, teoretic. Totuși, mânat de curiozitate și de dorința continua de cunoaștere, în primăvara anului 2022 și-a achiziționat primele materiale: 2 pânze și câteva tuburi de vopsea acrilică. Pasul spre prima expoziție, chiar personală, în martie 2023, la Muzeul Municipal Dej, intitulată Melodie în culoare, a fost cât se poate de rapid și a fost urmat în vara aceluiași an de participarea în cadrul Anualei artiştilor plastici dejeni. Recent, la Paris, artistul a avut ocazia să-l întâlnească și să dialogheze cu actorul francez Christophe Lambert, care a rămas plăcut surprins de universul creativ al artistului și care a comandat o serie de lucrări, printre care și Reflexie I.
Uriaşa sete de a experimenta s-a transpus într-o muncă asiduă şi o producţie impresionantă de lucrări. Dacă la început asta a însemnat reproducerea unor lucrări sau instantanee fotografice, iar mediul de creaţie și pigmenții au fost acrilic pe pânză, treptat, pr. Câmpeanu a trecut la creaţii personale, în ulei, completate mai recent de foiță aurie și cerneluri acrilice sau ruginoase, pe suprafeţe din cele mai variate, dovadă fiind această expoziţie ce prezintă lucrări pe plăci de gresie, lucru destul de inedit, cu caracter de unicitate. Un element de genuitate rămas constant în tot acest parcurs este intuiţia, manifestată în reprezentarea artistică fără a studia domeniul artelor vizuale. De aici şi marea provocare care ne revine nouă, publicului şi mai ales mie, în calitate de comisar de expoziţie, de a decodifica lucrările, de a identifica tehnicile de aplicare a culorilor sau de a le integra într-un curent artistic.
Din punct de vedere tematic, în lucrările artistului predomină chipuri şi siluete, elemente din natură, din peisajul urban, dar şi multe elemente abstracte, ceea ce determină 3 mari stiluri de pictură: Portrete, Pictură peisagistică și Pictură figurativă.
O atenţie aparte suscită lucrările ce redau chipuri, pentru că, încă de la o primă privire asupra lor, putem observa influenţa artei sacre, atât în modul de redare a ochilor și a privirii, cât şi în maniera de alungire a feţei personajelor. Exemplu este lucrarea eponimă/omonimă Reflexie I, alături de toate cele care întregesc această serie. Din punct de vedere cromatic, predomină culorile mute, pământii, întunecate, presărate de culori vii, intense şi completate în multe din lucrări de jocuri de umbre şi lumini sau de foița deja menționată, exemple edificatoare fiind lucrările din seria Miraj sau Feeling . “Culoarea mama”, adică cea care stă la baza amestecurilor şi care aduce uniformitate picturii artistului este oranj sau ocru.
Ceea ce suscită cel mai mult atenția și interesul privind lucrările sunt tehnicile picturale abordate- scumbling, stamping, dabbing, stippling și hatching (scorojire, ștampilare, tamponare, punctare și hașurare), cu alte cuvinte un mix de tehnici de aplicare a culorii prin linii, mai lungi sau mai scurte, aproape de puncte, mai late sau mai înguste, orientate pe verticală, orizontală sau chiar oblic, în diagonală, întrerupte sau întrepătrunse. La acestea aș adăuga influența tehnicii Impasto, care nu produce doar o textură tridimensională a suprafeței tabloului, ci adaugă și un element de dramatism și expresionism. Majoritatea artiștilor care lucrează cu această metodă aplică culoarea fie direct din tub, fie cu un cuțit pentru pictură, aceasta din urmă fiind și tehnica utilizată de artist. Diferitele straturi de vopsea creează un sentiment de profunzime și permit un joc de lumini ce nu poate fi obținut prin alte tehnici de pictură. Ca atare, rezultatul final este adesea o combinație între pictură și sculptură. Aceste tehnici nu sunt doar spectaculoase, ci și foarte ușor de aplicat, indiferent că vorbim despre pictorii începători sau cei experimentați.
Abordând această pictură generic numită “gestuală”, termen ce a fost inventat de criticul de arta Harold Rosenberg și care reprezintă tehnica prin care culorile sunt aplicate din instinct, dinamic, direct pe suprafața de lucru, întâmplător, opera creată este rezultatul subconștientului, a talentului nativ, necultivat al artistului.
În ceea ce privește curentele artistice care definesc pictura pr. Câmpeanu, lucrurile sunt puțin mai delicate, tocmai din considerentul că artistul pictează intuitiv, fără a deține cunoștințe de istoria și teoria artei. Bazându-ne pe tehnicile mai sus menționate, putem întrevedea influența impresionismului, trecând prin post-impresionism, neo-impresionism sau expresionism, recunoscând în lucrările prezente îndrăzneala și vigurozitatea acestora, precum și faptul că aceste compoziții capătă logică și claritate odată ce privitorul se îndepărtează de ele. Putem să facem apel chiar la expresionismul abstract, în care formele sunt respinse, iar artistul se folosește de culori și texturi ca mijloc principal de exprimare, cu atât mai mult cu cât picturile acestui curent sunt create cu ajutorul spontaneității și a intuiției. Venind pe firul timpului, ajungem la arta contemporană, în care artiștii trateaza arta ca pe o enigmă, în care rămâi cu semne de întrebare după vizualizarea unei expoziții. Semnele de întrebare transcend picturile, ideea de baza a artei contemporane fiind aceea că schimbarea este peste tot, deci și perspectivele noastre trebuie să se schimbe.
În speranța că întrebările și căutările legate de aspectele tehnice ale artei pr. Câmpeanu și-au găsit, într-o anumită măsură, răspuns în această scurtă prezentare și că locul lor a fost luat de cele referitoare la mesajele cuprinse în lucrări, vă doresc ca acest parcurs expozițional să fie unul cât se poate de solicitant, dar revelator și fructuos, în același timp ! Să fie o călătoie plăcută în universul creativ panotat în acest spațiu, alături de artistul care, iată, își vede un vis devenit realitate, pentru că, așa cum afirma Sigmund Freud- “Omul are nevoie de un vis, ca să suporte realitatea“.