Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Veste bună pentru locuitorii comunei Bobâlna: se vor efectua lucrări pe DJ 109B – FOTO

Publicat acum

pe

Locuitorii din satul Vâlcelele, comuna Bobâlna au primit o veste bună de la Consiliul Județean Cluj: se vor efectua lucrări pe DJ 109B.

La sfârșitul lunii trecute, Dej24.ro scria despre craterele uriașe formate pe partea carosabilă a drumului județean DJ 109B. Locuitorii din Vâlcelele, comuna Bobâlna au tras un semnal de alarmă cu privire la starea deplorabilă a acestui drum și au trimis o scrisoare către Consiliul Județean (CJ) Cluj.

„În atenția Consiliul Județean Cluj: Am dori să tragem un semnal de alarmă în legătură cu DJ 109B, tronsonul situat între localitățile Tiocul de Sus – Igriția – Vâlcelele – Oșorhel. Locuitorii acestor localități, precum și cetățenii aflați în tranzit prin aceste locuri, se confruntă cu o situație disperată, din cauza gropilor și a drumului deteriorat într-o foarte mare măsură. Practic, gropile sunt imposibil de ocolit, fiind atât de adânci încât, de multe ori, mașinile sunt avariate atunci când circulă pe acest traseu. Spunem traseu întrucât, în secolul 21 și o Românie membră a UE, DJ 109B este pur și simplu un eufemism. Aceste localități, deși cu populație nu foarte numeroasă, merită să trăiască în secolul 21, în UE. Nu e de mirare că aceste localități se depopulează în ritm alarmant, tinerii sunt pur și simplu descurajați să vină sau să rămână aici! (…) Considerăm că situația este una disperată, ar trebui construit un drum și pe aici. Vă rugăm să veniți cu niște măsuri urgente și concrete, această situație nu poate continua într-un județ cum este Clujul!”, aratau localnicii din comuna Bobâlna.

Recent, Consiliul Județean (CJ) Cluj le-a dat o veste bună oamenilor din zona respectivă. ”Vă aducem la cunoștință că pe drumul județean DJ 109B Fundătura – Lujerdiu – Cornești – Tiocul de Sus – Igriția – Vâlcelele – Oșorhel, mai exact pe sectorul cuprins între kilometrul 0+000 și kilometrul 19+300 au fost executate lucrări de așternere de covor asfaltic.

În ceea ce privește sectorul de drum rămas, respectiv cel cuprins între kilometrul 19+300 și kilometrul 30+000, vă informăm că, în perioada imediat următoare, va fi realizată o evaluare și va fi întocmit un referat de încheiere a unui contract de lucrări de întreținere pe acest sector de drum.

Lucrările vor demara imediat după întocmirea acestui contract, dar numai în condiții meteorologice favorabile desfășurării acestui tip de lucrări, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Citește și:

Gropi imposibil de ocolit pe un drum județean din Bobâlna. Oamenii sunt disperați – FOTO

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER