Administraţie
Viitorul blocului V03 din Dej a fost astăzi pe masa consilierilor dejeni! Ce se va alege de hidoasa construcție
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișSituația celebrului bloc V03 din Dej pare că și-a găsit rezolvarea. Consilierii locali dejeni au aprobat astăzi scoaterea imobilului la licitație.
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de pe luna iulie a Consiliului Local Dej s-a aflat, la punctul cu numărul șase, un proiect de hotărâre care vizează „aprobarea vânzării prin licitație publică cu strigare a imobilului situat in Municipiul Dej, Strada Crângului Nr. 1 (bloc V03) și a terenului aferent”.
Proiectul a fost aprobat, toți cei 17 consilieri prezenți în sală votând „pentru”.
„Conform celui mai recent raport de evaluare, datat cu data de 19 iulie, terenul are o suprafață de 2.192 metri pătrați, formată din două parcele de teren – una de 1.147 ca spațiu verde, și o alta de aproximativ aceleași dimensiuni care pe hartă figurează ca o curte de construcții, plus structura de rezistență a demisolului, parterului și a șapte nivele din blocul V03, cu 50 de apartamente și magazine. Raportul arată că în Dej există un dezechilibru între cerere și ofertă – oferta fiind mai mare decât cererea – „datorat situației economice globale de la ora actuală”. În consecință numărul de tranzacții e relativ redus, „trendul prețurilor de tranzacționare / ofertare este de menținere, eventual de scădere”, arată raportul de evaluare. Valoarea de piață a fost estimată, pornind de la anunțuri de vânzare similare în zonă, la 374.000 euro, sau 1,72 milioane de lei, dar prețul de pornire a licitației este de 2,327 milioane de lei.
La origine blocul trebuia să fie unul pentru angajații MAI, urma să aibă 50 de apartamente, parcări și spații comerciale la parter”, scria la sfârșitul săptămânii trecute site-ul actualdecluj.ro.
FOTO – Arhivă