Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Zeci de percheziții în Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș și Sălaj. Prejudiciu de peste 2,5 milioane de euro

Publicat acum

pe

Ieri dimineață, polițiștii din Maramureș și ai Direcției de Operațiuni Speciale au efectuat 70 de percheziții în 12 județe și în municipiul București, la sediile unor firme și la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală, spălarea banilor, înșelăciuni și infracțiuni de fals. 10 mandate de aducere au fost puse în aplicare.

La data de 31 martie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și ai Direcției de Operațiuni Speciale a Poliției Române au efectuat 70 de percheziții domiciliare, în județele Maramureș, Cluj, Sibiu, Vâlcea, Galați, Bihor, Botoșani, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Brașov, Arad, Sălaj și în municipiul București.

Activitățile s-au desfășurat într-un dosar în care se fac cercetări pentru comiterea infracțiunilor de inițiere sau constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, evaziune fiscală și spălarea banilor.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie 2014 — august 2016, mai multe persoane ar fi constituit într-un grup infracțional organizat, în scopul identificării și preluării unor societăți comerciale prin intermediul cărora ar fi emis instrumente de plată fără acoperire, în dauna a peste 38 de persoane.

În paralel cu activitatea de inducere în eroare, membrii grupului ar fi creat un circuit scriptic fictiv, înregistrând în evidența contabilă facturi de achiziții și livrări care nu ar fi avut la bază operațiuni reale, aparținând unor societăți de tip ‘fantomă’.

Prejudiciul cauzat persoanelor vătămate și bugetului de stat a fost estimat la peste 2.500.000 de euro.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente de evidență contabilă, înscrisuri, laptopuri și alte medii de stocare, precum și bunuri folosite în activitatea infracțională.

Polițiștii au pus în aplicare 10 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

Cercetările sunt continuate în cauză pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

La acțiune au participat și polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și ai inspectoratelor de poliție județene Cluj, Sibiu, Vâlcea, Galați, Bihor, Botoșani, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Brașov, Arad și Sălaj.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER