Eveniment
Zeci de persoane sancționate, la Dej + șofer beat, la Recea Cristur
Publicat acum
4 anipe
În cursul zilei de ieri, polițiștii municipiului Dej și cei ai Secției 5 Poliție Rurală Dej, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și polițiști locali, au desfășurat o acțiune pe raza de competență pentru creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, dar și pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de protecție aplicabile în contextul epidemiologic actual.
Activitățile specifice de verificare și control au avut loc în intervalul orar 10.00 – 14.00.
Un alt obiectiv urmărit în cadrul acțiunii desfășurate de forțele de ordine a constat în creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic, polițiștii rutieri acționând totodată în vederea fluidizării traficului pe raza municipiului Dej și pe DN1C, în localitățile Câțcău, Cășeiu, Urișor și Recea Cristur.
Cu privire la respectarea normelor de protecție sanitară pentru reducerea la minim a riscului de îmbolnăvire cu virusul Covid-19, au fost verificate 8 mijloace de transport public de persoane, precum și stațiile alocate acestora de pe raza de competență.
De asemenea, au fost controlate 7 societăți comerciale. Peste 30 de autovehicule au fost verificate în trafic, fiind legitimate în total 73 de persoane .
Neregulile înregistrate au atras aplicarea unui număr de 47 de sancțiuni contravenționale. Ca urmarea a încălcării normelor de circulație pe drumurile publice conform OUG 195/2002R, au fost aplicate 28 de sancțiuni. În acest context, pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale de viteză a fost reținut un permis de conducere în vederea suspendării și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare pentru alte abateri.
Exemplu:
În jurul orei 11.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au depistat un conducător auto de 56 de ani, din comuna Recea-Cristur, în timp ce se deplasa pe DJ161, în localitatea Recea-Cristuri, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a reieşit o concetraţie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice .
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Totodată, au fost sancționate 17 persoane pentru abateri aduse prevederilor Legii 55/2020, iar alte 2 persoane în acord cu OUG 97/2005R privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.