Conectează-te cu noi

Eveniment

Zeci de sancțiuni, aplicate la Dej | Peste 100 de persoane izolate la domiciliu au fost verificate

Publicat acum

pe

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Dej au acţionat pe raza de compentenţă în vederea impunerii respectării măsurilor în contextul pandemiei de Coronavirus, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, dar şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. 

În cadrul acţiunilor desfăşurate ieri, 10 noiembrie, în intervalul orar 10.00-14.00, efectivele Poliţiei municipiului Dej, împreună cu cele ale Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Ştefan Cicio Pop,, Cluj-Napoca precum şi ale poliţiei locale din cadrul Primăriei municipiul Dej au legitimat peste 60 de persoane şi au verificat 11 societăţi comerciale.

Poliţiştii rutieri au verificat 18 vehicule şi 8 mijloace de transport în comun.

Totodată, peste 100 de persoane aflate în izolare la domiciliu au fost verificate de către forţele implicate.

Urmare a neregulilor constate, au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale.

Astfel, pentru nerespecarea măsurilor de protecţie individuală au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020.

De asemenea, Poliţiştii au aplicat 9 sancţiuni pentru nerespectarea normelor de cirulaţie rutieră şi alte 2 pentru nerespecarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice .

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER