Eveniment
”Zi de foc” pentru salvatorii din Dej – două accidente și două incendii în doar câteva ore – FOTO/VIDEO
Publicat acum
5 minutepe

Ieri, 21 decembrie, a fost ”o zi de foc” pentru salvatorii din Dej, care au fost solicitați la două accidente și la două incendii, toate cele patru intervențiile având loc în decurs de doar câteva ore!
Mai întâi, în jurul orei 12:35, pompierii Detașamentului de Pompieri Dej au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă din Rugășești. Flăcările s-au manifestat la o cameră de aproximativ 30 de metri pătrați și la holul locuinței, însă fumul puternic a afectat și celelalte încăperi. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei defecțiuni electrice la o veioză ornamentală.
O oră mai târziu, un apel la 112 a anunțat producerea unui accident rutier în Livada. Pompierii din cadrul Detașamentului Dej cu o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță, un echipaj SMURD, dar și polițiștii s-au deplasat la fața locului. În accident au fost implicate două autoturisme, iar în interiorul unuia dintre acestea a fost găsit un bărbat încarcerat. Primele date au indicat că o șoferiță din Gherla ar fi pătruns pe contrasens.
După lăsarea întunericului, un apartament din Dej a fost cuprins de flăcări. Ca măsură de precauție, locatarii din bloc s-au autoevacuat. ”Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit”, a precizat ISU Cluj, care pentru această misiune a mobilizat două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Apoi, în jurul orei 21:30, un alt accident a avut loc pe strada 1 Mai din Dej. În evenimentul rutier care s-a petrecut în zona gării au fost implicate un autoturism și un autotren. Un stâlp a fost doborât, iar o tânără de aproximativ 20 de ani a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.













