Social-Cultură
Ziua Porților Deschise la Școala Gimnazială Specială Dej – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
Şcoala Gimnazială Specială Dej a găzduit astăzi două activități, ”Ziua Porţilor Deschise”, respectiv ”Expoziţie de Mărţişoare”.
Programul evenimentului de azi a avut în vedere prezentarea investiţiilor realizate în unitatea de învăţământ în anul 2015, una dintre acestea fiind derularea proiectului ”O lume nouă, veselă pentru fiecare copil cu nevoi speciale”, realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj.
Şcoala, ca şi beneficiar al acestui proiect, a obţinut dotarea unei camere pentru realizarea de terapii senzoriale pentru elevii cu diferite deficienţe din şcoală. Proiectul a avut ca partener şi Fundaţia Estuar din Cluj-Napoca care, prin intermediul specialiştilor, au derulat şi activităţi de formare pentru profesorii şcolii şi activităţi de educaţie pentru sănătate pentru elevi.
O altă investiţie este Atelierul Gastronomic realizat din bugetul instituţiei, cel care are rolul unei bucătării didactice în care elevii îşi formează deprinderi de autonomie personală ce ţin de gătit, aranjarea unei mese, activităţi derulate în cadrul programului de terapii ocupaţionale.
Activitatea de astăzi a mai avut ca obiectiv şi vizitarea ”Expoziţiei de Mărţişoare” (fostul ”Târgul Mărțișorului”, desfășurat an de an în fața Centrului Cultural Arta), acolo unde au fost expuse produse hand-made realizate de către elevii din şcolile dejene şi comunele limitrofe.