Conectează-te cu noi

Eveniment

EXCLUSIV – ALERTĂ la CNAM Dej! Profesor, depistat cu TBC. Elevii, CONSULTAȚI de MEDICI!

Publicat acum

pe

Colegiul National Andrei Muresanu Dej

Alertă maximă la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Dej! Peste 100 de elevi urmează să fie consultați de medici pentru a fi verificați dacă au fost infectați cu bacilul care provoacă tuberculoză.

Unul dintre profesorii școlii, care predă la mai multe clase, a fost recent depistat cu TBC, fiind internat în spital, unde i se administrează tratament.

În perioada imediat următoare, peste 100 de elevi, dar și ceilalți profesori care au avut contact direct cu persoana depistată cu TBC, vor fi consultați de medici pentru a vedea dacă au fost infectaţi cu acest bacil care provoacă tuberculoza. 

Directorul Colegiului Național ”Andrei Mureșanu” Dej, Axinte Bob, a confirmat pentru Dej24.ro cele petrecute în școală. ”Este adevărat. Profesorul este acum internat în spital. Se fac investigații la elevii la care a predat profesorul, dar și la colegii de catedră cu care a avut contact direct”, ne-a declarat directorul instituției de învățământ.

Cel mai probabil, în scurt timp inspectorii DSP Cluj vor lua măsuri de dezinfecție în școală.

Manifestările de tuberculoză pot fi diferite (tuse care nu trece după 3 săptămâni de tratament, durere surdă sau vie la nivelul toracelui, lipsa poftei de mâncare, oboseală, transpiraţii, stare de subfebrilitate, uneori expectorație). TBC se poate localiza şi în alte zone ale corpului, nu numai în zona pulmonară.

Prezentarea la medicul de familie şi la medicul specialist de Pneumoftiziologie este obligatorie, pentru asigurarea tratamentului şi evitarea răspândirii bolii. Tuberculoza este vindecabilă. Tratamentul este strict supravegheat şi gratuit. Acesta trebuie respectat pe toată perioada aplicării schemei terapeutice pentru a preveni recăderi şi dezvoltarea rezistenţei la tuberculo­statice.

ACTUALIZARE ora 17:20: ”Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj se va întâlni mâine cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Cluj și împreună vom analiza circumstanțele și aspectele specifice acestui caz. Totodată, se va dispune punerea în aplicare a prevederilor legale, desigur, cu respectarea legislației în vigoare”, este poziția oficială acordată pentru Dej24.ro de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, asumată de inspectorul școlar general Valentin Claudiu Cuibus.

Eveniment

ACCIDENT la Cășeiu din cauza neacordării de prioritate! O femeie a ajuns la spital

Publicat acum

pe

Un accident de circulație s-a produs ieri după-amiază, în jurul orei 14, pe DN18B, la ieșire din localitatea Cășeiu spre Rugășești.

Potrivit primelor informații, conducătoarea unui autoturism marca Peugeot, o femeie din Cășeiu, în momentul în care a vrut să iasă în drumul principal, nu a acordat prioritate unui autoturism marca BMW, în care se aflau doi tineri. Din păcate, conducătorul autoturismului care se deplasa regulamentar nu a apucat să facă nimic și a intrat în coliziune cu mașina condusă de femeia din Cășeiu.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță, dar și polițiștii.

Șoferița autoturismului a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare. Răniți au fost și cei doi tineri din celălalt autoturism, însă aceștia au refuzat transportul la spital.

Oamenii legii au demarat cercetări în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Eveniment

Acțiune în trafic a polițiștilor la Dej! Zeci de șoferi au fost sancționați

Publicat acum

pe

Începând de vineri, 8 decembrie și până ieri, 10 decembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dej, Biroului de Ordine Publică și Secției 5 Poliție Rurală Dej, au desfășurat acțiuni având ca scop prevenirea accidentelor rutiere, impunerea unui climat de ordine și disciplină în randul conducătorilor auto, combaterea nerespectarii regimului legal de viteza și a conducerii autovehiculelor sub influenta bauturilor alcoolice.

Acțiunea s-a desfășurat pe raza municipiului Dej, pe DN1C, pe raza comunei Cașeiu și pe DN17, pe raza comunei Cuzdrioara.

Ca urmare a desfășurării acțiunii, polițiștii au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, dintre care 42 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și o sancțiune contravențională la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice în valoare de 16.840 lei.

Ca masură suplimentară au fost reținute un număr de 2 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Eveniment

ACCIDENT cu TREI victime la Iclod! O dubă, proiectată în curtea unei gospodării – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație, soldat cu trei victime, s-a produs în această dimineață, în jurul orei 9:25, pe DN1C, pe raza localității clujene Iclod.

Potrivit primelor informații, conducătorul unei autoutilitare, un bărbat din județul Sălaj, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca spre Dej, ajuns pe raza localității Iclod, a fost surprins de manevra unui conducător auto, din Fundătura, care s-ar fi pus în mișcare de pe marginea drumului fără să se asigure. Din păcate, șoferul aflat la volanul autovehiculului de transport valori nu a mai apucat să evite impactul, intrând în coliziune cu autoturismul. Autoutilitara a fost proiectată pe contrasens, a părăsit partea carosabilă, izbindu-se violent de gardul unei gospodării, răsturnându-se ulterior în curtea imobilului.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor de la Dej și Gherla, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, dar și polițiștii.

Accidentul s-a soldat cu trei victime – conducătorul autoutilitarei, un pasager aflat în același autovehicul, dar și conducătorul autoturismului. Cei trei răniți au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Circulația s-a desfășurat cu dificultate în zonă, până când polițiștii criminaliști au efectuat măsurători la fața locului.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea.

Continuă să citești

Eveniment

Bărbat din Dej, REȚINUT pentru ȘANTAJ! A amenințat că va publica fotografii compromițătoare – FOTO

Publicat acum

pe

Poliţiştii de investigaţii criminale din Dej au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru comiterea infracţiunii de şantaj. Acesta a fost prins, în flagrant delict, în timp ce primea suma de bani de la persoana vătămată.

În cursul zilei de ieri, 5 decembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Dej au organizat o acţiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat bănuit de comiterea infracţiunii de şantaj.

Astfel, în jurul orei 18:00, cel în cauză, un bărbat, de 34 de ani, din Dej, a fost depistat în timp ce primea suma de 200 de euro de la o femeie, care ar fi fost şantajată cu publicarea unor fotografii compromiţătoare.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut de către poliţişti, pentru comiterea infracţiunii de şantaj, faptă prevăzută de Codul Penal.

În cursul zilei de azi, bărbatul urmează a fi prezentat magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...
loading...

Tu ai dat LIKE?

Articole populare