Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CJ Cluj: UNTOLD 2017 va avea loc doar după ce organizatorii vor remedia pagubele produse

Publicat acum

pe

stadionul Cluj Arena

În ceea ce priveşte organizarea în anul 2017, pe stadionul Cluj Arena, a Festivalului Untold, preşedintele forului administrativ judeţean face următoarele precizări:

Consiliul Județean Cluj va discuta eventuala închiriere a stadionului Cluj Arena pentru organizarea festivalului Untold 2017 după ce organizatorii Untold vor finaliza reparaţiile necesare şi vor remedia toate pagubele aduse infrastructurii arenei sportive cu ocazia desfăşurării festivalului Untold 2016.

„Voi discuta despre o eventuală închiriere a stadionului Cluj Arena în vederea organizării festivalului Untold 2017 precum și despre cuantumul chiriei abia după finalizarea reparațiilor rămase restante, fapt care l-am comunicat în scris și organizatorilor evenimentului Untold”, a precizat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Reamintim în acest context faptul că, o comisie constituită din dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj a inventariat în luna august 2016 toate daunele aduse gazonului, pistei, tribunelor, etc. și a încheiat un proces verbal de constatare a pagubelor, acestea trebuind să fie suportate în totalitate de către organizatorii festivalului Untold.  Totodată, reamintim faptul că, având în vedere prevederile contractuale ale convenţiei încheiate în acest sens între Cluj Arena şi organizatorii festivalului Untold, Consiliul Judeţean Cluj, în calitate de proprietar al Stadionului Cluj Arena, a solicitat societăţii organizatoare să remedieze în regim de maximă urgenţă problemele legate de starea gazonului precum şi toate celelalte eventuale pagube aduse infrastructurii arenei sportive cu ocazia desfăşurării acestui festival, probleme care până la ora actuală nu au fost remediate în totalitate.

ACTUALIZARE: 

Dorim să asigurăm atât fanii festivalului cât şi autorităţile publice, că prin toate acţiunile şi măsurile luate, de la respectarea ad litteram a tuturor normelor naţionale şi internaţionale de securitate şi până la campaniile de responsabilitate socială am fost, în opinia noastră, cel mai responsabil eveniment din România. 

În plus, încă de la închirierea stadionului Cluj Arena, pentru UNTOLD 2016, am oferit garanţii ce depăşesc cu mult garanţiile solicitate oricăror altor organizatori de evenimente: emitere chiar a unui bilet la ordin cu o valoare mult peste eventualele daune cauzate, bilet la ordin care poate fi încasat în orice moment de către Cluj Arena, precum şi o asigurare de 10 milioane de euro. Prin urmare presupunem că este doar o lipsă de informare a conducerii Consiliului Judeţean Cluj, din moment ce noi am fost în legătură permanentă cu conducerea Cluj Arena şi am stabilit de comun acord cu aceştia, calendarul de execuţie a lucrărilor nefinalizate până în prezent, din motive obiective, cum ar fi temperatura foarte scăzută, care nu ar fi permis execuţia calitativă a lucrărilor exterioare. 

Încă o dată dorim să subliniem tuturor fanilor că interesul nostru este doar de a susţine, promova şi dezvolta comunitatea din care facem parte, într-un mod cât mai responsabil, care poate deveni un exemplu de bune practici“, a declarat Adrian Chereji, Marketing & Communication Director UNTOLD.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER