Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Cluburile și discotecile din județ, luate la puricat de ISU Cluj. Ce sancțiuni au aplicat?

Publicat acum

pe

pompieri blocat in casa Dej (5)

La sfărșitul de săptămână ce a trecut, personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Cluj a continuat acțiuniile de control privind privind prevenirea incendiilor la spațiile cu afluență de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci și săli de cinematograf/spectacole din județul Cluj.

Astfel, atât pe timpul programului de zi, cât și pe timp de noapte, au fost controlate inopinat, de către 12 inspectori de prevenire ai ISU Cluj, 62 de obiective, în cooperare cu efective ale inspectoratelor judeţene de poliţie și jandarmi.

În cursul acestor acțiuni, cadrele Inspecției de Prevenire au depistat un număr de 72 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, în urma cărora au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care șase avertismente și 29 de amenzi, în cuantum de 164 000 lei.

Principalele deficienţe se referă la: deficiențe privind existența și funcționalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, nereguli din punct de vedere al prevenirii situațiilor de urgență, având caracter tehnic, identificate în obiectiv, neasigurarea condițiilor de intervenție pentru stingerea unui eventual incendiu de către personalul instruit de pe locul de muncă. De asemenea, pe timpul controalelor au fost depistate obiective care pe durata controlului nu desfășurau program cu public potrivit domeniului de activitate.

Totodată, în acest interval de timp au fost monitorizate cluburile din centrul istoric, legat de capacitatea maximă de utilizatori ai acestora.

Volumul documentațiilor depuse în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu a crescut cu aproximativ 500%, fapt ce influențează timpul de eliberare al acestora. De asemenea, a fost înregistrată o creștere semnificativă a petițiilor cetățenilor referitoare la încălcarea unor prevederi legale în domeniul situațiilor de urgență.

De la începutul acțiunii – începute cu data de 5 noiembrie – au fost efectuate 87 de controale de prevenire a situațiilor de urgență, pentru desfășurarea cărora inspectorii de prevenire au fost sprijiniți de reprezentanți ai poliției naționale, jandarmeriei și poliției locale.

Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Avram Iancu” al județului Cluj va continua şi în perioada următoare acţiunile de control atât la spaţiile cu afluenţă de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci, restaurante, săli de cinematograf/spectacole şi centre comerciale, instituții de invățământ, cât şi la celelalte obiective planificate (operatori economici cu diferite domenii de activitate, instituţii şi localităţi) din întreg judeţul.

Ştiri din zonă

ANOFM: Peste 1.100 de locuri de muncă disponibile în județul Cluj

Publicat acum

pe

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) miercuri, 14 noiembrie, erau înregistrate, la nivelul întregii țări, 34.324 locuri de muncă, în județul Cluj fiind disponibile peste 1.100.

Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ: Bucureşti – 7.067, Prahova – 3.204, Arad – 2.228, Dolj – 2.212, Timiş – 1.368, Cluj – 1.108, Gorj – 1.033, Sibiu – 1.016, Iaşi – 980, Olt – 765, Argeş – 759, Hunedoara – 751, Constanţa – 748, Harghita – 702, Ilfov – 701, Neamţ – 684, Alba – 658, Dâmboviţa – 656, Maramureş – 645, Brăila – 531, Mureş – 520, Teleorman – 516, Braşov – 511, Bistriţa-Năsăud – 391, Buzău – 386, Tulcea – 378, Vaslui – 375, Satu Mare – 347, Vrancea – 333, Bihor – 324, Mehedinţi – 315, Covasna – 314, Vâlcea – 277, Botoşani – 277, Galaţi – 262, Călăraşi – 206, Sălaj – 156, Suceava – 134, Ialomiţa – 132, Giurgiu – 124, Caraş-Severin – 121, Bacău – 110.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (2.961), agent de securitate (2.547), lăcătuş mecanic (1.561), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.546), lucrător comercial (1.502), confecţioner-asamblor articole din textile (1.191), manipulant mărfuri (1.099), ambalator manual (869), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (845), vânzător (746).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă

Continuă să citești

Ştiri din zonă

Primele 15.000 de abonamente la UNTOLD 2019, vândute în doar 2 minute!

Publicat acum

pe

Organizatorii UNTOLD au anunțat miercuri, 14 noiembrie, că primele 15.000 de abonamente la ediția din 2019 au fost vândute în aproximativ două minute.

Vă anunţăm că primele 10.000 de abonamente pentru UNTOLD 2019 au fost vândute astăzi, în mai puţin de 1 minut de la punerea lor în vânzare. Pentru că interesul a fost unul extrem de mare, organizatorii au decis să ofere fanilor un 1 minut în plus pe pagina de cumpărare, timp în care, încă 5.000 de fani şi-au achiziţionat abonamentul pentru festivalul UNTOLD, ediţia 2019. Deşi, iniţial, organizatorii au anunţat că vor fi puse în vânzare doar 10.000 de abonamente, la ora 14,00, când s-a dat startul vânzărilor, zeci de mii de fani aşteptau să-şi asigure locul pentru al cincilea capitol UNTOLD, ediţie aniversară. Astfel că, în mai puţin de 3 minute, peste 15.000 de abonamente au ajuns la cei mai înfocaţi fani UNTOLD! Organizatorii UNTOLD vor anunţa, în perioada următoare,data la care se va lansa o nouă rundă de abonamente”, se arată într-o informare a organizatorilor.

UNTOLD 2019 va avea loc în perioada 1-4 august.

La ediţia din acest an a festivalului au fost peste 350.000 de participanţi.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

Din 2019, camerele CNAIR vor funcționa și ca radare fixe! Unde vor fi amplasate în județul Cluj

Publicat acum

pe

Poliția Rutieră a semnat un protocol cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și va folosi camerele de supraveghere cu rol de radare fixe din 2019. Sistemul funcționează cu ajutorul unor senzori montați în asfalt.

Poliția Rutieră a semnat un protocol în acest sens cu CNAIR. Sistemul va funcționa cu ajutorul unor senzori montați în asfalt.

Un șofer care rulează cu o viteza mai mare decât cea maximă admisă va fi prins de radarul fix atunci când roțile din față ale autoturismului ajung la senzorul din asfalt.

În continuare, sistemul va calcula timpul parcurs până la următorul senzor, care este situat la 2,5 metri distanță de primul.

Alba

  • DN1 – Sebeș

Arad

  • DN7 – Nădlac
  • DN79 – Arad

Argeș

  • DN65A – Buzoești

Bacău

  • DN11 – Sănduleni
  • DN15 – Gârleni
  • DN2 – Nicolae Bălcescu

Bihor

  • DN1 – Oșorhei

Bistrița Năsăud

  • DN17 – Tiha Bârgăului

Botoșani

  • DN29 – Baisa

Brăila

  • DN2B – Lacul Sărat
  • DN21 – Bărăganul
  • DN22 – Movila Miresii

Brașov

  • DN73 – Râșnov
  • DN1 – Șercaia
  • DN1 – Timișul de Sus
  • DN11 – Lunca Câlnicului
  • DN11 – Hărman

Buzău

  • DN2 – Mărăcineni

Călărași

  • DN3 – Cuza Vodă

Caraș Severin

  • DN58 – Soceni
  • DN6 – Mehadia

Cluj

  • DN75 – Mihai Viteazu
  • A3 – Gilău
  • DN1 – Vâlcele
  • DN1C – Jucu

Constanța

  • DN38 – Movilița

Covasna

  • DN12 – Sfântu Gheorghe
  • Dâmbovița
  • DN71 – Ulmi
  • A1 – Petrești

Dolj

  • DN55 – Bratovoești
  • DN65 – Podari
  • DN6 – Coșoveni
  • DN65 – Pielești

Galați

  • DN25 – Șendreni
  • DN26 – Vânători
  • DN24 – Cosmești

Giurgiu

  • DN5 – Călugăreni

Gorj

  • DN66 – Drăgulești

Harghita

  • DN12 – Sândominic
  • DN13A – District Harghita

Hunedoara

  • DN66 – Băcia
  • DN7 – Săcămaș

Ialomița

  • A2 – Fetești
  • DN2A – Giurgeni

Iași

  • DN28 – Lețcani
  • DN24 – Popricani
  • DN2 – Moțca

Ilfov

  • A2 – Glina
  • A3 – Snagov

Maramureș

  • DN18 – Moisei

Mureș

  • DN13 – Bălăușeri
  • DN15 – Sângeorgiu de Mureș

Neamț

  • DN15 – Vaduri
  • DN15 – Călugăreni

Prahova

  • DN72 – Brătășanca
  • DN1A – Maneciu
  • DN1B – Albești
  • DN1 – Bărcănești/Românești

Sălaj

  • DN1F – Românași

Satu Mare

  • DN19 – Decebal

Suceava

  • DN17 – Vama
  • DN2 – Iacobești

Teleorman

  • DN6 – Drăgănești-Vlașca

Timiș

  • DN59 – Jebel
  • DN6 – Sânnicolau Mare
  • DN69 – Orțișoara

Tulcea

  • DN22A – Cataloi

Vâlcea

  • DN64 – Ionești
  • DN67 – Budești
  • DN7 – Călimanești/Seaca

Vaslui

  • DN24 – Crasna
  • DN24B – Râșești

Vrancea

  • DN23 – Vulturu

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare