Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Crosul Toamnei la Dej, eveniment caritabil în sprijinul copiilor cu dizabilități

Publicat acum

pe

crosul toamnei

Crosul Toamnei, eveniment caritabil prin care se promovează alergarea în aer liber și un stil de viață sănătos, va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Dej.

Crostul Toamnei, organizat de Asociația Marsala Life, este un eveniment caritabil care dorește să vină în sprijinul copiilor cu dizabilități din Dej. De asemenea, se promovează alergarea în aer liber şi un stil de viaţă sănătos.

Fondurile rezultate în urma organizării competiţiei (taxa de participare 15 lei) vor fi folosite pentru copiii cu dizabilități din cadrul Centrului de Zi Marsala Life Dej. Înscrierile se pot face în ziua competiției, începând cu ora 08.30 sau la Escape Garden Dej, în fiecare marți și joi între orele 16-18, până în data de 13 octombrie, în baza cărții de identitate.

Startul competiției – aflată la prima ediție – va fi dat la ora 10:00, în Parcul Mic din Dej. Începând cu ora 08.30, vor începe înscrierile şi se vor înmâna numerelor de concurs. Crosul Toamnei se adresează tuturor pasionaților de alergare, oricărei persoane căreia starea de sănătate îi permite o alergare pe distanţa menţionată: o cursă de 1.519 m pentru copii până la 14 ani și 3.038 m pentru adulți și alți doritori.

Traseul concursului va fi: Parcul Mic Dej (P-ța Bobâlna) – str. 1 Mai – str. Regina Maria (zona Banca BRD, sensul giratoriu)– cart. 1 Mai (zona Bisericii Catolice, sensul giratoriu) – str. Gheorghe Șincai (zona Judecatoriei Dej, sensul giratoriu) – Parcul Mic Dej (P-ța Bobâlna). Toate punctele vor fi semnalizate corespunzător.

Cei mai buni dintre participanți vor primi diplome și produse oferite de sponsori. Festivitatea de premiere va avea loc după terminarea cursei.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER