Deputatul dejean Cornel Itu: „La mulți ani de ziua României noastre!”

Cornel Itu Newww (1)

În anul 1918, la Alba Iulia, după ce sute de mii de români şi-au dat viaţa în Primul Război Mondial, am obţinut cel mai important obiectiv naţional: Marea Unire.

Evenimentul de la această dată reprezintă Ziua Națională a României, un moment cu încărcătură emoțională deosebită pentru noi toți. Sărbătoarea comemorează Adunarea de la Alba Iulia și unirea provinciilor Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Sătmar cu Regatul României. Este un moment în care îi comemorăm și pe cei trei corifei ai Marii Uniri: Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu.

Este important să ne aducem aminte cât mai des pentru ce am luptat, dar la fel de esențial este să cultivăm în continuare sentimentele de solidaritate, unire și mândrie. Din păcate, neîncrederea și nesiguranța ne-au îndepărtat pe unii de alții, însă nu trebuie să uităm că putem rămâne o țară unită doar dacă purtăm un dialog social real, dacă cetățenii și reprezentanții respectă contractul social. Dacă acum un secol străbunii luptau cu arme, astăzi noi trebuie să preschimbăm aceste arme în idei, soluții și acțiuni. Să ne aducem compatrioții care muncesc peste hotare acasă, să le oferim un trai mai bun!

Români de acasă și de pretutindeni, la mulți ani de ziua României noastre!”, a transmis deputatul PSD, Cornel Itu.

loading...
Categorii: Politic

Despre autor

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.
Câmpurile necesare sunt marcate cu*