Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Eveniment CARITABIL la Dej pentru Alma, micuța de doar 9 luni diagnosticată cu CANCER

Publicat acum

pe

O mamă din Dej este greu încercată de viață. Dacă în urmă cu un an băiețelul acesteia, acum în vârstă de 3 ani, a fost diagnosticat cu autism, în urmă cu puțin timp, fetița ei de doar 9 luni a primit un diagnostic crunt – neuroblastom mediastinal gradul 4.

Iulia Pocol, o tânără mămică din Dej, trece prin clipe grele. Dacă în urmă cu un an aceasta aflase vestea că băiețelul ei, în vârstă de 3 ani, suferă de autism (n.r. o boală care se manifestă prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și intensa trăire a vieții interioare), în urmă cu aproximativ o lună de zile, chiar înainte de sărbători, a primit o altă veste cumplită din partea medicilor. Alma, copila ei în vârstă de doar 9 luni a fost diagnosticată cu o formă de cancer care-i pune la grea încercare trupul firav.

Alma a început deja tratamentul și a ajuns la cea de-a treia sesiune de chimioterapie, însă mai are de îndurat tratamente intense și costisitoare. Pentru aceasta, micuța are nevoie de ajutorul nostru. Iulia, mama Almei, se consideră a fi o luptătoare și nu vrea să renunțe la ceea ce iubește mai mult pe lumea asta – copiii ei. Chiar dacă a rămas doar ea și micuții, dejeanca este decisă să-și ducă mai departe crucea în ciuda dificultăților pe care le va întâmpina și să fie mereu alături de puișorii ei.

Pentru cei care vor s-o ajute pe Alma cu orice sumă de bani a fost deschis un cont pentru donații, la ALPHA BANK:

RO56 BUCU 1981 0304 9817 2RON – titular Pocol Iulia Andreea

Tot pentru Alma, la Dej va avea loc un retro-party care vrea să vină în sprijinul acesteia. Evenimentul se va desfășura în Green Pub, vineri, 27 ianuarie, cu începere de la ora 20:00.

O cunosc pe Iulia Pocol din Noiembrie 2015, din ziua cand auzind de Asociația Jasminne-copii cu autism Dej, m-a contactat dorind sa se informeze ce anume înseamnă aceasta afecțiune numita AUTISM si mai mult, ce se poate face in acest caz. Era însărcinată in luna a șaptea si ținea de mana un copilaș de aproape doi anișori pe nume Mateo, proaspăt diagnosticat cu autism si hidrocefalie…. dar aceasta drama avea sa se amplifice un an mai târziu cand, rămasă singura cu doi copii acum, a primit o veste cutremurătoare.

Fetita ei de doar sapte luni, pe nume Alma, avea cancer-neuroblastom mediastinal stadiul 4!!! Desi devastată, Iulia a hotărât sa nu se dea bătuta ci sa faca tot ce omenește este posibil pentru copiii ei. Acum Alma este la a treia tura de chimioterapie.

Cum as putea s-o ajut pe Iulia? Ce pot face Eu pentru acești copii? Acestea au fost întrebările care m-au frământat zi si noapte. Empatizez cu Iulia 100% având la rândul meu o fetita diagnosticata cu autism, acesta fiind si motivul înființării Asociației Jasminne. Astfel, toate persoanele care activează in cadrul asociației, impreuna cu voluntarii nostrii, majoritatea liceeni-niste tineri excepționali, ne-am unit forțele, gândurile, ideile… si am demarat un eveniment public in vederea susținerii financiare a Iuliei pentru acoperirea cheltuielilor aferente ,in data de 27 Ianuarie începând cu ora 20, care va avea loc la Green Pub, str. M. Eminescu nr.3 sub tematica unui <Retro-party>”, a declarat Laura Tămaș, fondatoarea Asociatiei Jasminne – copii cu autism Dej.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER