Conectează-te cu noi

Eveniment

TENTATIVĂ DE CRIMĂ la Dej. Bărbat ÎNJUNGHIAT, în stare GRAVĂ – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Tentativa crima Dej (2)

Un bărbat a fost înjunghiat, astăzi, în urma unui conflict avut cu o femeie, în incinta unui local din Dej.

Potrivit primelor informații, în incinta unui local din Dej a izbucnit astăzi, în jurul orei 14:30, un conflict între două persoane. În urma altercației, un bărbat, în vârstă de 58 de ani, a fost înjunghiat într-un picior de o femeie. După ce a comis fapta, femeia a părăsit localul și s-a făcut în scurt timp nevăzută.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit un echipaj de prim-ajutor și mai multe echipaje de poliție. Bărbatului i-a fost acordat primul-ajutor la fața locului, după care a fost transportat, în stare gravă, la Spitalul Municipal Dej.

Femeia a fost identificată și reținută de polițiștii dejeni la scurt timp după comiterea faptei, pe o stradă din cartierul Dealul Florilor. Aceasta a fost transportată la sediul Poliției Municipiului Dej pentru audieri.

Într-un bar, de pe strada Avram Iancu din Dej, a survenit un conflict spontan între o femeie în vârstă de 27 de ani din Dej și un bărbat în vârstă de 58 de ani, tot din Dej, în urma căruia femeia l-ar fi împuns pe bărbat, cu un briceag, într-unul dintre membrele inferioare ale acestuia. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, femeia fiind depistată la scurt timp de polițiști, în Cartierul Dealul Florilor. Acesta a fost dusă la audieri, iar în urma diagnosticului medicilor se va face și încadrarea juridică a faptei”, a declarat pentru Dej24.ro, Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire ale bărbatului. ”Ambulanța este solicitată pentru transportul pacientului înjunghiat la Chirurgie Cardiovasculară datorită leziunilor severe de la nivelul arterei și venei femurale care sunt sfâșiate; necesită grefon de vase. Starea pacientului este instabilă, sperăm să ajungem cu bine la Chirurgie Cardiovasculară”, a declarat medicul Mariana Baciu din cadrul Ambulanței Dej, înainte de a-l transporta la Cluj-Napoca.

Eveniment

ACCIDENT la Cășeiu din cauza neacordării de prioritate! O femeie a ajuns la spital

Publicat acum

pe

Un accident de circulație s-a produs ieri după-amiază, în jurul orei 14, pe DN18B, la ieșire din localitatea Cășeiu spre Rugășești.

Potrivit primelor informații, conducătoarea unui autoturism marca Peugeot, o femeie din Cășeiu, în momentul în care a vrut să iasă în drumul principal, nu a acordat prioritate unui autoturism marca BMW, în care se aflau doi tineri. Din păcate, conducătorul autoturismului care se deplasa regulamentar nu a apucat să facă nimic și a intrat în coliziune cu mașina condusă de femeia din Cășeiu.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță, dar și polițiștii.

Șoferița autoturismului a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare. Răniți au fost și cei doi tineri din celălalt autoturism, însă aceștia au refuzat transportul la spital.

Oamenii legii au demarat cercetări în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Eveniment

Acțiune în trafic a polițiștilor la Dej! Zeci de șoferi au fost sancționați

Publicat acum

pe

Începând de vineri, 8 decembrie și până ieri, 10 decembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dej, Biroului de Ordine Publică și Secției 5 Poliție Rurală Dej, au desfășurat acțiuni având ca scop prevenirea accidentelor rutiere, impunerea unui climat de ordine și disciplină în randul conducătorilor auto, combaterea nerespectarii regimului legal de viteza și a conducerii autovehiculelor sub influenta bauturilor alcoolice.

Acțiunea s-a desfășurat pe raza municipiului Dej, pe DN1C, pe raza comunei Cașeiu și pe DN17, pe raza comunei Cuzdrioara.

Ca urmare a desfășurării acțiunii, polițiștii au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, dintre care 42 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și o sancțiune contravențională la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice în valoare de 16.840 lei.

Ca masură suplimentară au fost reținute un număr de 2 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Eveniment

ACCIDENT cu TREI victime la Iclod! O dubă, proiectată în curtea unei gospodării – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație, soldat cu trei victime, s-a produs în această dimineață, în jurul orei 9:25, pe DN1C, pe raza localității clujene Iclod.

Potrivit primelor informații, conducătorul unei autoutilitare, un bărbat din județul Sălaj, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca spre Dej, ajuns pe raza localității Iclod, a fost surprins de manevra unui conducător auto, din Fundătura, care s-ar fi pus în mișcare de pe marginea drumului fără să se asigure. Din păcate, șoferul aflat la volanul autovehiculului de transport valori nu a mai apucat să evite impactul, intrând în coliziune cu autoturismul. Autoutilitara a fost proiectată pe contrasens, a părăsit partea carosabilă, izbindu-se violent de gardul unei gospodării, răsturnându-se ulterior în curtea imobilului.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor de la Dej și Gherla, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, dar și polițiștii.

Accidentul s-a soldat cu trei victime – conducătorul autoutilitarei, un pasager aflat în același autovehicul, dar și conducătorul autoturismului. Cei trei răniți au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Circulația s-a desfășurat cu dificultate în zonă, până când polițiștii criminaliști au efectuat măsurători la fața locului.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea.

Continuă să citești

Eveniment

Bărbat din Dej, REȚINUT pentru ȘANTAJ! A amenințat că va publica fotografii compromițătoare – FOTO

Publicat acum

pe

Poliţiştii de investigaţii criminale din Dej au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru comiterea infracţiunii de şantaj. Acesta a fost prins, în flagrant delict, în timp ce primea suma de bani de la persoana vătămată.

În cursul zilei de ieri, 5 decembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Dej au organizat o acţiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat bănuit de comiterea infracţiunii de şantaj.

Astfel, în jurul orei 18:00, cel în cauză, un bărbat, de 34 de ani, din Dej, a fost depistat în timp ce primea suma de 200 de euro de la o femeie, care ar fi fost şantajată cu publicarea unor fotografii compromiţătoare.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut de către poliţişti, pentru comiterea infracţiunii de şantaj, faptă prevăzută de Codul Penal.

În cursul zilei de azi, bărbatul urmează a fi prezentat magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...
loading...

Tu ai dat LIKE?

Articole populare