Zeci de români exploataţi pe o plantaţie de căpşuni din Germania. Suspecţii au fost prinşi pe aeroportul din Cluj

loading...

Doi cetăţeni germani au fost reținuți de procurorii DIICOT, fiind cercetaţi după ce ar fi exploatat în Germania 30 de români. Suspecţii au fost prinşi pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.

La data de 5 ianuarie 2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus la reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor: METTE CHRISTIAN GERHARD HEINRICH ALBERT, cetăţean german, pentru săvârşirea a 30 de infracțiuni de trafic de persoane şi KULAS EVA, cetăţean român, pentru săvârșirea a 30 de infracțiuni de complicitate la trafic de persoane.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada iulie 2014- iulie 2015, inculpatul METTE CHRISTIAN GERHARD HEINRICH ALBERT, cu ajutorul inculpatei KULAS EVA, a recrutat din România, prin inducere în eroare, și a adăpostit în Germania, 30 de victime, femei și bărbați, pe care le-a exploatat, prin supunerea la executarea unor munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat în agricultură și la treburile casnice.

La data de 4 ianuarie 2017, inculpaţii au fost depistați în timp ce încercau să părăsească teritoriul României, cu destinația Germania, prin Aeroportul din Cluj-Napoca.

Cu ocazia controlului efectuat asupra inculpaţilor a fost găsită şi indisponibilizată, în vederea confiscării, suma de 31.680 euro provenită din activitatea infracţională.

La data de 06 ianuarie 2017, Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad.

În cauză, s-a cooperat cu autorităţile judiciare din Germania.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

 

FOTO – Arhivă

loading...
Categorii: Ştiri din zonă

Despre autor

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.
Câmpurile necesare sunt marcate cu*