Ştiri din zonă
ACCIDENT MORTAL în Cluj. S-a izbit de parapeți și a intrat sub un TIR – FOTO
Publicat acum
4 anipe

Un accident mortal a avut loc în această dimineață, în jurul orei 8, pe DN1 E60, în apropierea localității clujene Dumbrava.
Din primele informații, conducătorul unui autoturism, un tânăr de 20 de ani, din comuna Mănăstireni, care se deplasa dinspre Oradea înspre Cluj-Napoca, în afara localității Dumbrava, a intrat în coliziune cu parapeții de pe partea dreaptă. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un ansamblu de vehicule care se deplasa pe sensul opus.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Cluj cu o autospecială, un echipaj SMURD, o ambulanță, dar și polițiștii.
Tânărul de 20 de ani a fost găsit fără semne vitale, astfel că s-au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, după 50 de minute, s-a declarat decesul.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Citește și:
									
Explozie în Dej | Pe lângă donații, Asociația ”Vă ajutăm din Dej” colectează materiale de construcții, instalații, geamuri
									
Dej24.ro, confirmat de Primăria Dej | Apartament temporar și bani pentru refacerea locuinței pentru familia rămasă fără casă
									
Bărbat beat la volan, depistat în flagrant între Dobricel și Dobric



									
									
									







