Conectează-te cu noi

Naţional

Nou cod galben de ploi și vijelii. E valabil și în Cluj

Publicat acum

pe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, azi, o atenţionare Cod galben de ploi şi vijelii în 25 de județe, până la ora 22.

În intervalul 10.00 – 22.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în zona de munte, Transilvania, Maramureș, în cea mai mare parte a Moldovei și local în nordul Munteniei.

Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40…45 l/mp.

Sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vrancea și Buzău.

Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în celelalte județe din Muntenia.

Temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 55…65 km/h în Moldova și local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, iar în zona montană înaltă, cu precădere a Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși 70…80 km/h.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER