Conectează-te cu noi

Naţional

Cele mai frecvente 5 probleme de sănătate întâlnite la femeile de toate vârstele

Publicat acum

pe

Femeile au organisme complexe și se diferă față de bărbați prin multiple elemente biologice. Acest fapt cauzează și apariția unor probleme de sănătate specifice femeilor, dar și accentuarea altora. Maladiile ce pot fi tratate trebuie depistate din timp, de aceea trebuie să cunoști cele mai frecvente boli pe care le contractă femeile.

Iată cu ce probleme medicale se confruntă cel mai des femeile

  1. Cancerul la sân, cea mai cunoscută afecțiune a femeilor

Orice tip de cancer este o povară imensă pentru fiecare bolnav. Din păcate, această boală are cea mai mare rată a deceselor în rândul femeilor cu vârstele cuprinse între 20 și 59 de ani. Cancerul la sân este întâlnit destul de des din cauza multiplelor cauze ce pot îmbolnăvi organismul, precum: menopauza târzie, după 55 de ani, debutul foarte devreme al menstruației, sub 12 ani, obezitatea, cât și consumul de alcool sunt doar câteva dintre principalele cauze ale cancerului la sân.

  1. Incontinența urinară, boala sarcinilor

O afecțiune destul de stânjenitoare și întâlnită relativ des în rândul femeilor este incontinența urinară. Se manifestă prin scurgeri de urină nedorite, provocate de diverși factori cum ar fi: sarcina, complicații după naștere, probleme neurologice, atacuri cerebrale, scleroza multiplă sau înaintarea în vârstă. Totodată, poate fi provocată și de activități fizice, o cauză des întâlnită. Acest sindrom al vezicii urinare se manifestă de două ori mai des la femei, decât la bărbați. În cazul incontinenței urinare, te poți documenta cu privire la diferite remedii naturiste, adesea recomandate, precum coada calului, o plantă recunoscută pentru beneficiile sale vindecătoare.

  1. Chistul ovarian, problema fertilității femeii

Această afecțiune este întâlnită, de regulă, în rândul tuturor femeilor fertile, însă pot exista și excepții. Chistul ovarian este, în cele mai multe cazuri, inofensiv, fiind o cauză a dereglărilor hormonale apărute în corp din cauza procesului lunar de ovulație. Chiar dacă poate deveni o problemă destul de neplăcută, ea poate fi tratată cu medicamente pentru chist ovarian de la PutereaPlantelor.ro, unde poți găsi remedii naturiste, cum ar fi: mărul lupului sau mlădițe și muguri de pin.

  1. Bolile cardiovasculare cauzează o jumătate din decesele femeilor

Inima și sângele pe care îl pompează aceasta în corp sunt două dintre elementele principale ale corpului. Nu e de mirare faptul că bolile pe care femeile le întâlnesc des de-a lungul vieții sunt cardiovasculare. Peste 46% dintre decesele din rândul femeilor sunt provocate de către afecțiuni precum: hipertensiune arterială, cardiopatia ischemică sau accidentele cardiovasculare cerebrale.

  1. Cancerul de col uterin, cea mai întâlnită problemă ginecologică

După cancerul la sân, cel de col uterin este a doua cea mai întâlnită boală la femei, afecțiunea fiind provocată de către virusul papiloma uman, prescurtat HPV. Virusul este contractat prin contact sexual, așadar afecțiunea este regăsită cu precădere în zonele cu un nivel de trai mediu sau scăzut, în peste 90% din cazuri. Cancerul poate fi identificat din timp, tocmai de aceea este necesar să efectuezi controale constante pentru a te proteja.

Fiecare femeie este diferită, iar afecțiunile de sănătate se pot manifesta altfel în funcție de fiecare persoană. Chiar și așa, gravitatea unora dintre bolile prezentate mai sus este extrem de ridicată, de aceea este recomandat să faci controale regulate pentru a depista, din timp, orice posibilă afecțiune pe care o prezinți.

Sursa foto: Pixabay.com

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER