Conectează-te cu noi

Eveniment

Bilanțul furtunii din Dej. Pompierii au muncit la foc automat – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Echipele specializate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Avram Iancu” Cluj au răspuns, pe parcursul zilei de ieri, în 37 de situații care au necesitat îndepărtarea arborilor sau elementelor de construcții distruse de vijeliile puternice.

Cele mai importante pagube au fost înregistrate în municipiul Dej, unde pompierii au intervenit în 17 locații diferite pentru a degaja acoperișuri, elemente de construcții sau arbori doborâți de vântul puternic. Pagubele cele mai însemnate au fost constatate pe străzile Fagilor, Aurora și Ion Pop Reteganu, unde au fost doborâte acoperișuri de 200, 300 și respectiv 400 mp. În aceste situații au fost înregistrate distrugeri pentru două garaje și șase autoturisme situate în apropierea imobilelor afectate.

Ultimul echipaj de pompieri a încheiat acțiunile de intervenție pe municipiul Dej în jurul orei 23.30.
Patru echipe ale furnizorulor de utilități au răspuns solicitărilor privind avariile înregistrate la rețele de distribuție a energiei electrice, astfel încât toate solicitările din municipiul Dej au fost soluționate până la lăsarea întunericului. Au rămas de soluționat pentru această dimineață avarii în localitățile Petea și Pintic.

Sintetic intervențiile au fost desfășurate astfel:
• îndepărtare arbori doborâți:

  • strada Fragilor, strada 1 Mai, strada Aurora, strada Ecaterina Teodoroiu, aleea Gladiolelor, aleea Tomis, strada Văii, aleea Zorilor, strada Gălbenelelor, strada Luceafărului, strada Eroilor din municipiul Dej și stația de carburant de la intrarea în municipiul Dej
  • localitățile: Păniceni, Chinteni, Iclozel, Iclod, Fundătură, între Chiriș și Petea Luna de Jos
    • îndepărtarea acoperișurilor și elementelor de construcții:
  • aleea Tomis, strada Sărată, strada Traian, strada Iedera, strada Aurora, strada zmeurei din municipiul Dej;
  • localitățile Mănăstirea, Iclod, Aghireș Fabrici șiLivada
    Din fericire nu au fost persoane rănite ca urmare a fenomenelor meteo de ieri.
    De menționat este implicarea cetățenilor din toate zonele afectate pentru a remedia cu mijloace proprii efectele înregistrate în urma fenomenelor meteo extreme, ale căror eforturi au contribuit semnificativ la restabilirea mai rapidă a stării de normalitate.

Imgini foto/video de ieri: Prăpăd în Dej, după furtună – FOTO/VIDEO

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER