Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Biserica ”Sfânta Treime” din Dej a fost sfințită. Slujba, oficiată în prezența a numeroși credincioși – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Duminică, 22 august, ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au aflat în mijlocul credincioșilor din municipiul Dej.

De la ora 8:30, cei trei ierarhi au săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramurile ”Sfânta Treime” și “Sfinții Trei Ierarhi” din cartierul Dealul Florilor, după 26 de ani de la punerea pietrei de temelie. Cu această ocazie, parohului Teodor Mureșan i-a acordat ”Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.

Ulterior, pe un podium special amenajat în fața lăcașului de cult, ÎPS Andrei, Preasfințitul Părinte Macarie și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul au oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurați de un sobor numeros de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului, preotul Ioan Buftea, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, preotul paroh Teodor Mureșan și preotul coslujitor Ioan Câmpean, alături de alți preoți invitați. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal ”Eufonia”, dirijat de arhidiaconul Cristian Deneș. La chinonic, interpreții de muzică populară Ioana Breda Morar, Ioan Dordoi și Felix Gălan, precum și Carmen Timiș și Florin Ioan Matroș au interpretat mai multe pricesne.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă desfășurată în parohie, precum și pentru edificarea a trei biserici, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Mitropolit Andrei i-a oferit parohului Teodor Mureșan ”Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române. Totodată, ÎPS Andrei i-a acordat preotului coslujitor Ioan Câmpean Ordinul ”Mihai Vodă” pentru clerici, iar primarului orașului Dej, Morar Costan i-a oferit Ordinul ”Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni. De asemenea, membrii Comitetului și Consiliului Parohial au primit distincții și diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători, notează protopopiatulorodox.ro.

Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și a autorităților locale, județene și militare.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă Dej III a fost înfiinţată la data de 18 februarie 1995. Noul lăcaș de cult, situat în cartierul dejean Dealul Florilor, pe strada Unirii, nr. 1 D, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost construit între anii 1998-2021, în timpul păstoririi preoților: Ioan Câmpean (paroh în perioada 1995-2004) și Teodor Mureșan (paroh din 2004 până în prezent).

Piatra de temelie a fost pusă la data de 10 octombrie 1995, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, iar construcția efectivă a început în anul 1998, după un proiect realizat de arhitecții Dorin Munteanu și Călin Bumb. Biserica este împodobită cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorii Ioan și Mariana Botiș.

La nivel parohial se desfăşoară o serie de activităţi catehetice, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Activităţile educative pentru copii sunt organizate în parteneriat cu Şcoala ”Avram Iancu” din municipiu şi cu grădiniţele din raza de activitate a parohiei. De asemenea, periodic au loc colecte pentru familiile sărace și se oferă lunar ajutoare materiale la 50 de persoane defavorizate.

text: Darius Echim / Mitropolia Clujului, video: Trinitas

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER