Eveniment
Reținut 24 de ore după ce a fost prins beat la volan, în Dej

Publicat acum
4 anipe

La data de 15 septembrie, un conducător auto în vârstă de 51 de ani, din municipiul Dej a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Rutier Dej.
În aceeași zi, în jurul orei 18.10, bărbatul a fost depistat de polițiști în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Teilor, din municipiul Dej, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat concentrația de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.
În cauză sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
ACTUALIZARE:
Bărbatul reținut 24 de ore de polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Dej a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs la intersecția străzilor Petru Maior-Miron Costin, unde cel în cauză nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt auto.
Citește și:
Început de an școlar la Dej, marcat de PROTEST. Adio, festivitate de deschidere, flori în careu și discursuri
Diseară vom avea parte de o ECLIPSĂ totală de Lună. Când va fi maximul și de unde poate fi urmărită cel mai bine
Doi artiști din Dej, Seso și Alexandra Hatos, au lansat melodia ”Depinde de tine” – VIDEO