Sport
VIDEO – Antrenorul Unirii Dej, după jocul de la Buzău: ”Nu ești cel mai fericit când pierzi în minutul 86”
Publicat acum
3 anipe
Unirea Dej a scăpat printre degete un punct, la Buzău, iar la finalul jocului din etapa 13, în ciuda înfrângerii, antrenorul Dragoș Militaru s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi.
”Din păcate am pierdut, a fost un meci destul de echilibrat, jucat împotriva unei echipe bune din Liga 2, o echipă de play-off. Din păcate, nu am reușit să luăm nici măcar un punct, am fost la patru minute să reușim să ne întoarcem cu punct sau puncte acasă. O să avem o mică pauză, după care o să ne întâlnim pentru ultimele meciuri din acest an.
Nu ești cel mai fericit când pierzi în minutul 86, dar așa e la fotbal. Puteam să marcăm și noi, pentru că am avut două–trei ocazii foarte mari, au avut și ei două-trei ocazii foarte mari. Până la urmă, ei au fost mai inspirați în momentele de final și au câștigat.
(n.r. – Jucătorii) Au făcut un efort foarte mare, îmi pare rău pentru ei că ne întoarcem fără punct acasă, dar o să muncim mult mai mult în continuare și o să fim mai buni”, a declarat antrenorul Dragoș Militaru, la finalul partidei de la Buzău.
Pentru Unirea Dej urmează partida de pe teren propriu cu Unirea Constanța. Confruntarea va avea loc după pauza pricinuită de meciurile echipelor naționale.
Vezi întreaga declarație în MATERIALUL VIDEO de mai jos: