Ştiri din zonă
Tânăr drogat, tras pe dreapta între Figa și Beclean. La ce substanță a fost rezultatul pozitiv
Publicat acum
4 anipe

Ieri după-masă, polițiștii au depistat, în flagrant delict, un tânăr de 22 de ani, din Baciu, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența unor substanțe psihoactive.
Tânărul a fost oprit în trafic, pe Drumul Județean 172, între localitățile Figa și Beclean, iar în urma testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv în cazul substanței Metamfetamină. Celui în cauză i-au fost recoltate mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui auto sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Citește și:

Noutăți privind IMPOZITELE | Reduceri pentru proprietarii clădirilor vechi, dar și în cazul persoanelor cu handicap

Interzicerea ”păcănelelor” în Dej. Primarul Morar Costan: ”Dacă dejenii își vor dori desființarea jocurilor de noroc, acest lucru…”

Șofer care circula prin Reteag, dinspre Dej, tras pe dreapta. De ce s-a ales cu dosar penal












